Festivalul Sighisoara Medievala, care va implini in acest an 20 de ani, se va derula in premiera pe parcursul a 10 zile, in perioada 20-29 iulie, avand ca tema „600 de Ani de Lupta si Credinta – Ioana d’Arc”, a declarat, pentru Agerpres, directorul artistic al manifestarii, regizorul Liviu Pancu.
Potrivit acestuia, prima zi a festivalului, 20 iulie, se va numi ,,Sighisoara Medievala XX – Traditionala”, a doua – ,,Sighisoara Medievala XX- Mestesugareasca”, iar a treia – ,,Sighisoara Medievala XX – Sighisoreana”.
Zilele de 23, 24, 25 si 26 iulie se vor derula sub genericul ,,Sighisoara Medievala XX – Ioana D’Arc”, 27 iulie va fi ,,Sighisoara Medievala XX – Cavalereasca”, 28 iulie va fi ,,Sighisoara Medievala XX – Muzicala”, iar ultima zi va fi ,,Sighisoara Medievala XX – Carnavalul Mastilor Medievale”.
Liviu Pancu a aratat ca si in acest an in Cetatea Medievala a Sighisoarei se vor reuni cavaleri, calugari, vrajitori, clovni si menestreli, formatii de muzica medievala si trupe de teatru.
Din programul Sighisoarei Medievale nu vor lipsi paradele si initierile cavaleresti, trubadurii si menestrelii, teatrele de strada, muzica si dansurile medievale, scolile de lupta medievale, condamnarile la moarte, procesiunile, procesele publice si arderile de vrajitoare, expozitiile mesterilor populari, retragerile cu torte etc.
Foto: Sighisoara in luminile festivalului medieval (c) dragosasaftei.ro
Sursa: Agerpres