Portrete ale unor maramureseni obisnuiti au fost expuse la sediul Parlamentului European in cadrul unei expozitii realizate de fotograful baimarean Silviu Ghetie si organizate de un europarlamentar brasovean. Expozitia, numita ”Portrete“, a fost venisata in data de 16 septembrie, iar la eveniment a participat si Silviu Ghetie.
Fotograful a declarat ca deschiderea unei expozitii la Bruxelles pentru orice artist este o provocare, mai ales ca spatiul expozitional din Parlamentul European este unul extrem de vizitat si ofera o mare vizibilitate. Invitatia de a-si prezenta lucrarile in ”inima” Europei i-a fost lansata lui Silviu Ghetie de catre europarlamentarul Nicolae Vlad Popa, care a dorit sa le prezinte colegilor din alte tari o Romanie prin oamenii sai.
”Am fost captivat instantaneu de fotografiile lui Silviu Ghetie si mai ales de portretele sale sensibile si expresive, ale unor oameni obisnuiti. Sunt oameni ce nu pozeaza, chipuri ce nu poarta niciodata masti“, a declarat Nicolae Vlad Popa in discursul sau care a deschis expozitia de la Bruxelles.
”Expozitia a fost o reusita si sper ca vor urma si alte astfel de evenimente, in organizarea europarlamentarilor romani”, a spus Silviu Ghetie, care isi va prezenta lucrarile si la Brasov.
Fotograful baimarean, care lucreaza la ”Gazeta de Maramures”, nu este la prima expozitie peste hotare. Membru al grupului foto ”7 zile”, acesta a avut expozitii personale si de grup in Germania, Spania, Ungaria, Bulgaria, Iran, dar si in nenumarate orase ale Romaniei.
Sursa: M.M.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult