Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-3, de belgianca Elise Mertens, locul 21 WTA, în finala turneului de categorie Premier de la Doha. Mertens a cerut un time-out medical la scorul de 6-3, 2-1, pentru Halep, când românca era „pe val” După o pauză destul de lungă, meciul s-a echilibrat şi a fost câştigat de Mertens. În ciuda înfrângerii suferite, Halep va urca, luni, pe locul 2 WTA.
Qatar Open este pentru Simona Halep turneul meciurilor simple care devin complicate. Pe de o parte, Halep ezită să-şi „lichideze” adversarele atunci când le are la mână, pentru că evoluţia ei este fluctuantă, iar pe de altă parte, nici rivalele nu sunt dispuse să cedeze nimic fără luptă. Aşa a fost la Doha, când, la început, Elise Mertens a fost copleşită de jocul Simonei Halep, nereuşind niciun punct în vreo cinci ghemuri, apoi nivelul prestaţiei jucătoarei române a scăzut şi cel al belgiencei a crescut, parcă de nicăieri, în cazul acesteia. A rezultat un nou meci epic, dar pierdut de data aceasta de Halep, care a luptat, dar a fost epuizată fizic şi psihic după dificila săptămână avută în Qatar.
Mertens, 1,79 metri, loveşte destul de tare, dar nu cu forţa pe care o imprimă mingii alte jucătoare de talia ei. Sportiva belgiană caută marginile terenului şi apasă pe lovituri în momentul în care vrea să puncteze, dar precizia ei, în primul set, a fost la cote scăzute. În setul I al finalei de la Doha, bombardamentul a venit din cealaltă parte a fileului, de la fostul lider WTA, care are numai 1,68 metri înălţime. Mertens a fost redusă la defensivă de o jucătoare cu mare poftă de joc. Aflată mai mult la respingere, jucătoarea de 23 de ani a fost în imposibilitatea de a pune ceva consistent pe teren, nici măcar cu serviciul, şi s-a mărginit să dea mingile înapoi, să le înalţe, în speranţa unor greşeli ale rivalei. Iar Halep, cu jocul ei mixt, cu lovituri spectaculoase şi erori din poziţii favorabile, a ţinut-o pe belgiancă prezentă pe tabelă, dar şi-a făcut şi punctele câştigătoare.
În setul al doilea, Elise Mertens a servit mult mai biine, s-a apărat mai atent, a fost mai activă, mai precisă, fără a-şi modifica prea mult tactica de a o lăsa pe adversară să joace, să-şi asume responsabilitatea de a puncta. Belgianca a fost totuşi mai ofensivă şi a echilibrat astfel întâlnirea. Această schimbare a încurcat-o pe Halep, care s-a văzut întinsă mai mult, obligată să joace mai mult şi, pierzându-şi răbdarea, a greşit mai mult.
În setul I sunt mai uşor de amintit ghemurile în care cele două jucătoare şi-au fructificat serviciul. Halep a obţinut primul ghem, de 3-1, Mertens l-a luat pe următorul, de 3-2, şi din nou românca, pe cel de 5-3, în rest numai break-uri sau rebreak-uri. Astfel, setul i-a revenit jucătoarei mai bune, cu 6-3, după 34 de minute. De la 3-3 la 6-3, 1-0, belgianca nu a câştigat niciun punct, nici de la 1-1 la 3-1, în primul set.
Simona Halep a avut 2-0 în setul al doilea înainte ca belgianca să reuşească un rebreak. La 2-1, aceasta din urmă a cerut un time out medical, pentru probleme la spate, a mers la vestiare, iar partida a fost întreruptă vreo 8-9 minute. La reluare, jucătoarea belgiană şi-a fructificat serviciul şi a egalat la 2. Echlibrul serviciului bine făcut s-a menţinut în acest set până la 4-4, când Mertens a reuşit un nou break, pe care l-a consolidat în ghemul următor, câştigând setul cu 6-4, după o oră şi 29 de minute de la start.
În decisiv, Mertens a devenit o jucătoare complet schimbată faţă de setul I, o luptătoare, etalând un nivel ridicat atât fizic, cât şi din punct de vedere al loviturilor. Ea a condus cu 2-0, după un break în ghemul de început şi după ce a salvat trei mingi de rebreak, în ghemul următor, pe propriul serviciu. Halep nu a cedat şi a egalat la 2, cu două ghemuri solide. Fostul număr 1 mondial a avut o minge de 3-2, a ratat-o, şi Mertens s-a desprins apoi, la 4-2. A fost desprinderea decisivă, belgianca punând capăt meciului cu 6-3, după două ore şi 13 minute.
Calificarea în finală este recompensată la Doha cu un premiu de 84.850 de dolari şi cu 305 de puncte WTA. Trofeul este recompensat cu 158.895 de doalri şi cu 470 de dolari.
Simona Halep, câştigătoare la Doha în 2014, a jucat anul trecut în semifinale la Qatar Open, când competiţia era de categorie Premier 5.