Cu 4 victorii de probă specială, Simone Tempestini și Sergiu Itu și-au asigurat victoria ediției din acest an a Raliului Maramureșului, fiind în final mai rapizi cu 33,1 secunde decât brașovenii Andrei Gîrtofan cu Doru Vraja, cei ce astfel își păstrează poziția de lideri la zi în Campionatul Național de Raliuri ‘Betano’. Aceștia din urmă și-au trecut în cont două victorii de probă, același număr de probe câștigate având și bulgarii Martin Surilov cu Zdravko Zdravkov, cei ce-au completat podiumul etapei maramureșene la o diferență 1m46s de învingători. Cu o victorie de probă specială și-a încheiat parcursul și Bogdan Cuzma, care secondat de localnicul Florin Dorca, s-a impus pe Super Speciala desfășurată pe Aeroportul Internațional Baia Mare, cei doi clasându-se în final pe poziția a patra a clasamentului general absolut, completând în același timp și podiumul clasei RC2, unde victoria a fost obținută de Andrei Gîrtofan, iar Martin Surilov s-a clasat al doilea.
O luptă intensă și foarte disputată am avut și în clasamentul mașinilor cu tracțiune față, acolo unde – în cele din urmă – victoria le-a aparținut lui Sebastian Scîrlet și Sebastian Itu, cei ce devin astfel noii lideri provizorii ai ierarhiei FWD. În urma lor s-au clasat hunedorenii Dănuț cu Lucian Budai, la o diferență de 16,4s de învingătorii etapei, în vreme ce clujeanul Marius Sîncrăianu – secondat de Robert Patrick Fus – a completat podiumul mașinilor cu tracțiune față, profitând și de conjuctura ieșirii în decor a localnicului David Tarța chiar pe Power Stage. Același podium s-a regăsit și în ierarhia clasei RC4, unde aceeași pereche Scîrlet-Itu preia conducerea în clasamentul la zi.
Raliul Maramureșului 2024 a însemnat o etapă de excepție pentru tânărul pilot al Delta Racing Team, Sebastian Scîrlet bifând o triplă victorie prin succesul în clasamentul juniorilor, unde i-a învins cu un real succes pe Andrei Gheorghiu secondat de localnicul Andrei Zbigniew Brezsozki, în vreme ce frații clujeni Mihnea cu Natalie Hanea au completat podiumul – aceștia din urmă trecându-și în palmares o dublă victorie prin triumful din Swift Cup și clasa RC5N.
Același Marius Sîncrăianu s-a impus în ierarhia cupei monomarcă 208 R2 Cup, unde pe podium s-au clasat și ambasadoarea raliului – Alexandra Teslovan, pe poziția secundă – respectiv învingătorul de la Debutanți, localnicul Vasile Ile. Rămași singuri la clasă după incursiunea în decor a lui Ciprian Lupu pe prima probă a zilei, timișorenii Samuil Mircea și George Marinescu au bifat cu succes etapa maramureșeană în vârful ierarhiilor Clio Rally5 Challenge și clasei RC5. De cealaltă parte, Radu și Dorina Luca au încheiat cu succes etapa în cadrul Cupei Dacia. La NAT11, maghiarii Tibor Sziklai și Krisztián Kertész s-au clasat pe cea mai înaltă treaptă, performanța lor fiind copiată de Florian Nițurad și Mihai Popa la NAT12.
Pentru a treia etapă consecutivă, soții Flaviu și Andreea Stanciu se impun categoric în clasamentul OPEN [și al clasei A2] al Trofeului Rally Start, aceștia fiind avantajați într-o oarecare măsură și de problemele tehnice ale localnicului Georgel Boloș – care secondat de Patricia Hrincă – a dominat ierarhia mai sus amintită, podiumul fiind completat de Lorand László și Hunor Sipos – învingătorii de la A1. După mai multe etape de insucces datorat problemelor tehnice, Dorin Alexandrescu și Andrei Moțescu s-au impus în ierarhia absolută a mașinilor istorice, podiumul fiind completat de Andrei Agapian cu Ioana Ignat, respectiv de localnicul Balázs Botond – aflat în echipaj cu Ruxandra Mârza-Lechințan.
La echipe, victoria a mers către CB Rally Vest, unde cel mai bine clasat echipaj a fost cel format din Bogdan Cuzma și localnicul Florin Dorca.
Raliul Maramureșului 2024 este un eveniment organizat de Asociația Club Sportiv Dr. Brown’s și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.
Acest eveniment este cofinanțat de Consiliul Județean Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare, Primăria Municipiului Sighetu Marmației și Visit Maramureș.
Partener de mobilitate – BMW Group West Motors Baia Mare
Parteneri principali – Dr. Brown’s, VITAL, ATMOSFERICA, SILTEC, Revolution Residence
Parteneri – VIVO! Baia Mare, Parker Store, Spital & Policlinca Sf. Ioan, Neo Design, MRK, EDS Electric, Cobo Spa, Pop France, K&Jgerom, AutoLand, Farmacia Nordpharm, An Mar Impex
Parteneri media – eMaramureș, JurnalMM, Autorally.ro, RallyMax.ro, Autostiri.ro, ActualMM, DirectMM, Maramureș Online
Evenimentul se desfășoară în conformitate cu avizele emise, având suportul necondiționat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești”, pe cel al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș – prin Biroul Rutier, al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” dar și al Poliției Locale a Municipiului Baia Mare, respectiv al Poliției Locale a Municipiului Sighetu Marmației.