În zilele de 9 și 10 iunie, Arhiepiscopia Majoră a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în colaborare cu Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj – Napoca, organizează Simpozionul Internațional „Să mergem împreună: universalitate și incluziune. Doi ani de la Vizita Papei Francisc la Blaj”.
Evenimentul academic se va desfășura sub înaltul patronaj al Congregației pentru Bisericile Orientale, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major.
Vizita Sfântului Părinte Francisc la Blaj, în data de 2 iunie 2019, a avut un puternic impact asupra Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, dar și asupra vieții sociale, pe plan local și național. Conștiința publică a fost pătrunsă de conceptele cheie ale vizitei: universalitate și incluziune.
La aniversarea a doi ani de la Vizita Apostolică în România, Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan, a decis organizarea acestui Simpozion Internațional. În cadrul acestuia, vor lua cuvântul reprezentanți ai Bisericii Catolice, persoane consacrate și teologi, istorici, oficialități și profesori universitari laici, care vor dezbate implicațiile teologice, istorice, ecumenice, diplomatice și de incluziune socială ale primei vizite a unui Pontif al Romei la Blaj.
Simpozionul se va desfășura în modalitate on-line, înlesnind astfel comuniunea și urmând îndemnul Sfântului Părinte de a utiliza mijloacele media ale secolului al XXI-lea, pentru propovăduirea credinței și a valorilor creștine. Totodată, pentru a facilita participarea, va fi asigurată traducerea simultană a conferințelor care vor fi expuse.
Pentru a urmări în timp real prelegerile, vă invităm sa accesați următoarele link-uri:
Canal YouTube, 9 iunie: https://youtu.be/1642Mvyn3KQ
Canal YouTube, 10 iunie: https://youtu.be/F06OcGayR0s
Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Simpozion Internațional on-line
„Să mergem împreună”: universalitate și incluziune.
Doi ani de la Vizita Papei Francisc la Blaj (2019-2021).
Program
(Ora România, Grecia)
(- 1h Italia, Elveția)
Miercuri 9 iunie 2021
Deschidere
16:00 Prezentare introductivă
Prof. Cristian BARTA, Decan al Facultății de Teologie Greco-Catolică, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca;
16:02 Cuvânt de bun venit și rugăciune
Preasfinția Sa Cristian CRIȘAN, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș;
16:05 Film.
16:15 Discursuri de salut.
Preafericirea Sa Lucian Cardinal MUREȘAN, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică;
16:25 Leonardo Card. SANDRI, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, Roma;
16:35 Prof. Sergiu NISTOR – Consilier Prezidențial;
16:45 Dr. Victor OPASCHI, Secretar de Stat, Secretariatul de Stat pentru Culte;
16:55 Excelența Sa Mons. Miguel Maury BUENDÍA, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova; Orientalii catolici în magisteriul Papei Francisc.
17:15 Pauză
17:30 Excelența Sa Mons. Benoni AMBĂRUȘ – Episcop auxiliar al Diecezei de Roma; Grija pastorală a migranților: un noi care trăim în casa comună.
17:50 Excelența Sa Mons. Dimitrios SALACHAS – Exarh apostolic emerit în Grecia; Semnificația ecleziologică și canonică a Sfintei Liturghii de beatificare a celor șapte Episcopi Greco-Catolici Martiri, prezidată de Sfântul Părinte Papa Francisc la Blaj, în România, la 2 iunie 2019.
18:10 Excelența Sa Mons. Manuel NIN – Exarh apostolic în Grecia; Dumnezeiasca Liturghie bizantină prezidată de Sfântul Părinte la Blaj pe 2 iunie 2019: Semnificație liturgică.
18:30 Discuții
18:50 Mulțumiri
Joi 10 iunie 2021
10:30 Prof. Astrid KAPTIJN – Președinte „Society for the Law of the Eastern Churches”, Universitatea din Freiburg (Elveția): Ce structuri pentru viitorul catolicilor orientali din diaspora?
10:50 Prof. Pablo GEFAELL – Universitatea Pontificală Sfânta Cruce, Roma; Dumnezeiasca Euharistie și unitatea Bisericii Române cu Pontiful Roman.
11:10 Prof. Ciprian GHIȘA – Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Universitatea „Babeș-Bolyai”; Imaginea papei de la Roma așa cum a fost prezentată în discursul identitar greco-catolic până în 1948.
11:30 Pauză
11:45 Prof. Alexandru BUZALIC – Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Universitatea „Babeș-Bolyai”; Beatificarea Episcopilor români uniți în lumina teologiei martiriului.
12:05 Prof. Cristian BARTA – Decan Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Universitatea „Babeș-Bolyai”; Semnificații ecleziologice ale martiriului în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, în perioada comunismului.
12:25 Pr. Vasile MAN – Postulator al cauzei de beatificare, Roma; Beatificarea celor șapte Episcopi greco-catolici din România: specificitatea cauzei și metodologia Positio super martyrio.
12:45 Prof. William A. BLEIZIFFER – Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Universitatea „Babeș-Bolyai”; Cultul Servilor lui Dumnezeu Episcopi Martiri Români: între drept canonic și liturghie.
13:05 Pauză
15:00 Maica Eliane POIROT – Schitul Sfânta Cruce, Stânceni; Alegerea lui Israel și universalismul creștin.
15:20 Prof. Michelina TENACE – Universitatea Pontificală Gregoriana, Roma; Să mergem împreună spre noile Rusalii.
15:40 Pr. Adrian DANCĂ – Radio Vatican, Roma; Papa Francisc la Blaj: lumină și speranță.
16:00 Mons. Ionuț STREJAC – Secretariatul de Stat, Vatican; Vizita apostolică în România din perspectiva diplomației pontificale.
16:20 Pauză
16:40 Don Giovanni DE ROBERTIS – Director general Fondazione Migrantes CEI; Evanghelia printre rromi.
17:00 Pr. Gabor BALINT: Provocările pastorației poporului rrom în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
17:20 Pr. Ion HOCA – Paroh Parohia rrom Barbu Lăutaru’, Blaj: Mărturie. Cum l-am întâmpinat pe Sfântul Părinte în parohia mea.
17:30 – 18:00 Discuții și concluzii.
18:00 Preasfinția Sa Cristian CRIȘAN, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș: Cuvânt de încheiere.