Vezi VIDEO
Elevii din clasele a XII-a pot rasufla usurati. Astazi, 7 martie, au avut de trecut prin ultima simulare a examenului de Bacalaureat, proba la alegere a profilului si specializarii. La nivel judetean, aproape 4.000 de elevi s-au prezentat in salile de examen pentru a fi evaluati. Nici proba de astazi nu s-a incheiat fara incidente, astfel ca doi elevi de la doua scoli din judet au fost eliminati din clasa, dupa ce asupra lor au fost gasite un telefon, respectiv o tableta.
Spre deosebire de celelalte probe, la ultima simulare de astazi au fost evaluati doar elevii din clasele a XII-a. Fiecare dintre ei si-a ales materia din care a dat examenul, in functie de profilul si specializarea la care a invatat, avand de optat intre discipline precum fizica, geografie, chimie, stiinte socio-umane sau informatica. Multi elevi au considerat aceasta proba ca fiind cea mai usoara, astfel ca nu au acordat prea mult timp studiului inainte de examen.
„Am dat la sociologie, au fost trei subiecte cu teorie mai multa si sa ne exprimam punctul de vedere la unele, destul de usor zic eu. Avand in vedere ca nu am invatat aproape nimic pentru simulare, sper sa iau un 6 – 7”, a marturisit o eleva, Raluca.
„Subiectul a fost acceptabil, pentru ca sunt lucruri generale, pe care fiecare trebuie sa le stie si bineinteles, trebuie documentare inainte. Eu am inceput sa ma pregatesc nu cu foarte mult timp inainte, drept sa va spun aseara am facut o retrospectiva, dar in schimb mi-a placut sociologia dinainte”, a povestit o alta eleva, Ionela.
O alta eleva, Paula, a spus ca „subiectul de la geografie a fost relativ usor, daca ai invatat. La partea a III-a am intampinat cateva dificultati, a trebuit sa scriem mai multe lucruri despre Republica Moldova. Am inceput sa ma pregatesc de cand am aflat ca dam simularile. Bine, mi-am invatat si lectiile cand le faceam la clasa, dar asa, mai intens, in ultimele doua saptamani”.
Si la simularea de astazi doi elevi au fost scosi din sala de examen, dupa ce asupra lor au fost gasite obiecte interzise. Chiar daca au fost eliminati de la simulare, cei doi liceeni vor putea sustine examenul din vara.
„Au fost eliminati doi elevi, unul de la Colegiul Tehnic «C.D. Nenitescu», iar cel de-al doilea de la Liceul Tehnologic «Marmatia» din Sighetu Marmatiei. Elevul de la «Marmatia» avea chiar o tableta, deci mai mult decat un telefon si ar fi putut sa copieze, nu stiu sigur daca a apucat sa copieze sau nu, iar elevul de la «Nenitescu» a avut doar telefonul si era spre final”, a precizat inspectorul scolar din cadrul ISJ Maramures, Livia Pop.
La nivel judetean, aproape 200 de liceeni au absentat de la simularea ultimei probe de Bacalaureat. Elevii care au fost evaluati isi vor afla notele in data de 14 martie, insa la fel ca si la simularea Evaluarii Nationale, acestea nu vor fi trecute in catalog.
Sursa: Gabriela Kuhajda