Vezi VIDEO
Asigurarile obligatorii pentru locuinte au inceput cu stangul. Din lipsa formularelor, asiguratorii nu pot incheia polite, chiar daca solicitanti ar fi. Formularele vor ajunge la firmele asiguratoare in urmatoarele zile, iar contracte se vor putea semna doar de saptamana viitoare.
Oficial, asigurarea locuintelor a devenit obligatorie incepand de joi, 15 iulie, insa baimarenii care au dorit azi sa incheie polita nu au putut pentru ca firmele de profil nu au primit inca formularele. Solicitantilor li s-au luat datele si urmeaza sa fie contactati de asiguratori saptamana viitoare.
Reprezentantii firmelor de asigurari au precizat ca intarzierea emiterii formularelor nu va afecta in niciun fel clientii, doar ca acestia mai trebuie sa faca un drum la firma de luni, 19 iulie, incolo. “Pentru asigurarea obligatorie eu am datele de contact ale clientilor si in momentul in care primim programul de prelucrare a datelor, se vor emite electronic politele si vor fi anuntati clientii. Spre final, se vor emite politele”, a precizat Debora Fatu, oficialul unei firme de asigurari din Baia Mare.
Oficialul societatii de asigurari care face parte, alaturi de alte 12 firme din PAID (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor), a concluzionat ca solicitantii nu vor avea de suferit, tocmai pentru ca politele pot fi incheiate pe o perioada de 6 luni de la data intrarii in vigoare a legii.
Baimarenii nu s-au aratat afectati de lipsa formularelor, pentru ca prea putini s-au dus la societatile de asigurare din prima zi de la intrarea in vigoare a legii care impune incheierea obligatorie a politei. Multi dintre ei au spus ca au deja asigurari facultative. “Eu am asigurare facultativa si platesc mai mult decat se plateste pe asigurarile obligatorii. Mi-am asigurat locuinta impotriva incendiilor, a talhariilor, a inundatiilor de sus, de la etaj si, in septembrie, cand imi va expira aceasta voi opta pentru una obligatorie”, a declarat o baimareanca.
Politele obligatorii sunt intocmite in functie de materialul din care este construita locuinta. Pentru casele de chirpici si cele din caramida nearsa valoarea de asigurare este de 10.000 euro, iar plata lunara a politei este de 10 euro. Cladirile din beton, caramida si lemn sunt asigurate la 20.000 euro cu o rata de 20 de euro. Baimarenii au la dispozitie 6 luni sa plateasca polita obligatorie de asigurare a locuintei.
Sursa: Adina Timis