Legea salarizării sau învățământul dual au fost doar două din temele abordate în cadrul întâlnirii pe care sindicatele din Maramureș au avut-o recent cu parlamentarii din Maramureș. A fost o întânire pe care sindicatele au așteptat-o de multă vreme. Problemele expuse au fost numeroase, sindicatele sperând că parlamentarii Maramureșului sunt capabili de mai mult decât simple vorbe.
La sediul Instituției Prefectului – Județul Maramureș, a avut loc ședința lunară a Comisiei de dialog social, condusă de subprefectul Gavriș Ardelean. La întâlnire au fost invitați să ia parte parlamentarii maramureșeni, răspunzând pozitiv senatorul Severica Covaciu, deputații Norbert Apjok, Călin Matei, Vlad Duruș și Adrian Todoran, precum și Olivia Cherhaț, care a reprezentat-o pe Viorica Cherecheș, deputat.
Au mai participat reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai Consiliului Județean Maramureș, ai serviciilor publice deconcentrate, ai filialelor județene ale confederațiilor patronale și ai filialelor județene ale confederațiilor sindicale. Tema întâlnirii a constituit-o prezentarea unor disfuncționalități în aplicarea unor legi, precum și unele propuneri de modificare a acestora.
Liviu Pop, vicepreședinte al UST Cartel Alfa, Filiala Maramureș, a cerut ca salariile în administrație să fie stabilite pe baza unor grile și să nu rămână la latitudinea unor președinți de consilii județene sau a unor primari. De asemenea, el s-a exprimat pentru crearea unui Corp al funcționarilor publici, care să asigure independența funcționarului din punct de vedere politic. Liviu Pop a propus, totodată, ca sporul de condiții grele sau vătămătoare să se stabilească în cuantum și nu în procent și s-a arătat dispus, în numele sindicatelor, să stea la masa dialogului pentru a pune la punct un nomenclator de personal, pentru că în acest moment în unele instituții sunt prea mulți angajați, iar în altele prea puțini.
Florin Hossu, președinte al UST Cartel Alfa, Filiala Maramureș, a adus în discuție Legea Salarizării Unitare, cerându-le parlamentarilor maramureșeni ca, împreună cu federațiile sindicale, să organizeze la București o dezbatere publică pentru completarea sau modificarea acestui proiect de lege. Florin Hossu s-a referit și la necesitatea ca această lege să fie sustenabilă pe termen lung.
Constantin Cucoșel, președinte al UGIR, Filiala Maramureș, s-a referit la modalitatea de impozitare a microîntreprinderilor, considerând că s-a creat o discriminare între plătitorii de impozit pe profit și plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor. De asemenea, el a vorbit despre învățământul dual, fiind de părere că întreaga greutate a susținerii acestuia este pusă pe umerii agenților economici, care nu întotdeauna au posibilități materiale și financiare suficiente. Constantin Cucoșel a propus câteva măsuri de stimulare a agenților economici care se implică în susținerea învățământului dual.
Dr. Zagyva Piroska Judit, din partea Cartel Alfa, s-a referit la câteva solicitări ale personalului medical, cum ar fi salarizarea medicilor în funcție de vechimea în grad, reglementarea gărzilor sau creșterea sporului pentru condiții de muncă deosebit de periculoase.
Ștefan Petricean, reprezentantul Confederației Meridian, Filiala Maramureș, a făcut câteva propuneri punctuale de modificare a Legii Dialogului Social, a Legii Insolvenței, a Legii Minelor, a Legii pensiilor (cu referire directă la foștii lucrători ai IPEG) și le-a cerut parlamentarilor maramureșeni să susțină proiectul de lege privind Statutul personalului feroviar.
Parlamentarii prezenți au promis că vor susține în comisiile parlamentare amendamentele propuse și și-au exprimat disponibilitatea de a participa mai des la astfel de întâlniri.