Sindicaliştii din Administraţie Publică şi Asistenţă Socială au decis declanşarea protestelor, nemulțumiți fiind de scăderea veniturilor.
Federaţia Columna, ce reprezintă interesele a peste 20.000 de salariaţi din Administraţie Publică şi Asistenţă Socială a hotărât declanşarea de acţiuni sindicale, inclusiv greva.
Funcționarii sunt nemulțumiți de scăderea veniturilor prin măsurile prevăzute de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin modificarea sistemului de acordare a drepturilor salariale, neaplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi schimbarea sistemului de finanţare în Asistenţă Socială, ca urmare a modificărilor care vor fi aduse Legii nr. 292/2011 a Asistenţei Sociale, scrie Agerpres.
„Mii de salariaţi au semnat deja listele de participare la acţiuni sindicale, inclusiv la grevă, acest proces fiind în plină desfăşurare, urmând ca după data de 1 iunie să fie stabilit calendarul concret al acţiunilor sindicale”, precizează sursa Agerpres.