Marea Britanie, Germania, Spania şi alte ţări ar trebui să adopte o săptămână de lucru de patru zile pentru a-şi ajuta economiile să-şi revină de pe urma pandemiei de coronavirus, potrivit unui grup de Marea Britanie, Germania, Spania şi alte ţări ar trebui să adopte o săptămână de lucru de patru zile pentru a-şi ajuta economiile să-şi revină de pe urma pandemiei de coronavirus, potrivit unui grup de politicieni de stânga şi reprezentanţi ai sindicatelor din întreaga Europă.
O săptămână de lucru de patru zile ar ajuta în ⁰lupta cu criza economică generată de pandemie, potrivit unei scrisori trimise lui Boris Johnson, cancelarului german Angela Merkel, premierului spaniol Pedro Sanchez şi altor lideri.
Scrisoarea evidenţiază „oportunitatea” regândirii modelelor de lucru, cât şi a reducerii consumului de energie, un avantaj în eforturile de combatere a crizei climatice.
„De-a lungul istoriei, programul redus de lucru a fost folosit în vreme de criză şi recesiune economică. Pentru progresul civizilaţiei, a sosit momentul de a profita de această oportunitate şi a merge către săptămâna redusă de lucru”, se arată în scrisoare.
Propunerile de instituire a unei săptămâni de lucru de patru zile au suscitat interes în creştere în ultimii ani graţie unui număr redus, dar în creştere, de companii care susţin că această măsură a dus la creşterea productivităţii, dar şi la o mai bună sănătate mintală a angajaţilor.
Cercetătorii arată că pandemia accelerează adoptarea acestei idei, multe dintre beneficiile acestui program suprapunându-se teoretic cu avantajele muncii de acasă.