Sindicatul Europol a anunţat prin intermediul unui mesaj că poliţiştii de ordine publică nu pot verifica certificatele verzi, neavând printre dotările tehnice telefoane de serviciu sau tablete cu sistem de operare Android. De asemenea, sindicaliştii spun că administratorii localurilor nu pot opera datele cu caracter personal şi acuză Guvernul de populism.
Certificatele verzi sunt utilizate şi în România, din 20 septembrie, în localităţile unde incidenţa cazurilor este mai mare de 3 la mia de locuitori. Acestea se pot verifica cu ajutorul unei aplicaţii dezvoltate de STS şi care poate fi descărcată pe dispozitivele cu sistem de operare Android.
Semnalul de alarmă tras de Sindicatul Europol
”Cu toate că titlul sună șocant, aceasta este realitatea cruntă și este reprezentată de faptul că polițiștii de ordine publică nu au posibilitatea tehnică de a verifica autenticitatea certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19 ale cetățenilor. Astfel, în timp ce expresii precum “digitalizarea instituțională” pe care o regăsim inclusiv în programul de guvernare este tot mai des utilizată în spațiul public de către politicieni, astăzi, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu polițiștii nu pot accesa aplicații sau sisteme informatice care să fie conectate la rețelele publice de internet pentru a putea contribui în mod real la combaterea fenomenului infracțional sau a efectelor pandemiei.
Pe fondul creșterii numărului de cazuri privind infectarea cu virusul SARS-CoV-2, Guvernul României a dispus o serie de măsuri restrictive aplicabile în anumite spații publice sau în cadrul unor activități culturale, sportive ori evenimente private cum ar fi nunți sau botezuri, condiționând participarea la acestea fie de prezentarea certificatului de vaccinare împotriva virusului, fie a rezultatului negativ al unui test RT-PCR care să nu fie mai vechi de 72 de ore a căror autenticitate să poată fi verificată prin intermediul unei aplicații.
Astfel, conform unui comunicat al Serviciului de Telecomunicații Speciale, a fost lansată aplicația CHECK DCC care poate fi descărcată gratuit din magazinul de aplicații direct pe telefonul mobil sau pe o tabletă cu sistem de operare Android și permite verificarea și validarea certificatelor digitale UE privind COVID, generate atât în România, cât și în celelalte state interconectate la sistemul informatic european.
Conform STS, această aplicație nu înregistrează și nu stochează informații ci doar verifică autenticitatea și validitatea certificatelor digitale UE privind COVID-19 și afișează doar datele esențiale de identificare (nume, prenume și data nașterii), precum și datele medicale care atestă situația epidemiologică a persoanei, respectiv dacă este vaccinată, trecută prin boală sau dacă deține un test negativ realizat în ultimele 48 de ore pentru testele antigen ori un test negativ realizat în ultimele 72 de ore pentru testele RT-PCR.
Însă marea problemă referitoare la modalitatea de utilizare a acestei aplicații este reprezentată de faptul că polițiștii nu au în dotare telefoane mobile sau tablete cu sistem de operare Android, iar ospătarii, barmanii sau administratorii diverselor spații în care se desfășoară evenimente private nu au calitate de operatori de date cu caracter personal. Mai mult decât atât, conform legislației în vigoare, polițiștii nu vor putea să verifice certificatele digitale ale cetățenilor care se află în incinta unor terase, restaurante ori a unor instituții publice sau private în cadrul cărora sunt organizate diverse evenimente sportive sau cultural-artistice, deoarece orice persoană are obligația de a prezenta documentele care să-i ateste situația epidemiologică doar angajaților acestor unități pentru a le fi permis accesul în interior.
Cu toate că premierul Florin Cîțu declară că măsura implementării obligației de prezentare a certificatelor digitale privind COVID-19 este bună, constatăm faptul că avem de a face cu declarații pur populiste atâta timp cât un astfel de document poate fi folosit de orice persoană pentru a intra într-un restaurant sau pentru a participa la un spectacol, spre exemplu, fără a avea obligația prezentării inclusiv a actului de identitate pentru a se putea stabili efectiv dacă acesta este deținătorul de drept al certificatului care îi atestă situația epidemiologică, întrucât și în această situație doar operatorii de date cu caracter personal pot gestiona, prelucra sau stoca datele de identitate ale cetățenilor.
Constatăm și cu această ocazie că la nivelul Guvernului, în ceea ce privește elaborarea actelor normative, avem de a face atât cu o nepăsare în privința respectării drepturilor constituționale cât și cu o necunoaștere crasă a prevederilor Regulamentului General privind Protecția Datelor cu Caracter Personal. Și asta pentru că aplicația chiar dacă nu stochează date personale ci doar le afișează, cetățenii nu vor avea garanția că vreun barman sau ospătar ori alte asemenea persoane neautorizate nu vor realiza inclusiv o fotografie a display-ului telefonului mobil sau a tabletei cu sistem Android prin intermediul cărora au fost verificate certificatele digitale, putând avea acces permanent la datele lor de identificare.
Nu ne vom poziționa față de cât de eficiente sau ineficiente sunt verificările efectuate prin intermediul acestei aplicații, însă nu putem să nu atragem atenția atât cu privire la faptul că polițiștii din teritoriu nu au în dotare telefoane sau tablete de serviciu cu sistem de operare Android și nici nu pot fi obligați să-și utilizeze telefoanele personale în interesul instituției. Mai mult decât atât, la acest moment există riscul accesării ilegale a datelor cu caracter personal ale cetățenilor de către barmani, ospătari, ori angajați ai instituțiilor în cadrul cărora sunt organizate evenimente sportive sau cultural-artistice care nu sunt autorizate să prelucreze ori să gestioneze date cu caracter personal de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol”