Un băiat de 12 ani din Sydney, Australia, a furat cardul de credit al părinţilor, şi-a păcălit bunica să îi dea paşaportul, şi a plecat într-o vacanţă în Bali, după o ceară cu familia.
Furios pe părinţii lui în urma unei discuţii, copilul a decis să-şi ia o vacanţă ca să uite de supărare. Deşi mama sa i-a spus că nu poate să meargă în Bali, puştiul i-a dovedit contrariul. A furat cadrul părinţilor, a păcălit-o pe bunică să-i înmâneze paşaportul şi a reuşit să-şi rezerve singur bilete de zbor printr-o companie aeriană care le permite minorilor să zboare neînsoţiţi şi a făcut rezervări la hotelul All Seasons din Bali, arată The Guardian.
El le-a spus părinţilor că pleacă la şcoală, însă în schimb a mers cu scuterul până la gară, apoi a luat trenul spre aeroport. Folosindu-se de serviciul de check-in din terminal, el s-a urcat la bordul unui avion spre Perth, unde a făcut o escală, apoi a zburat în Indonezia. O singură dată a fost oprit pentru a i se cere acte: în Perth, unde a trebuit să le prezinte funcţionarilor de la aeroport un act care să ateste că a împlinit 12 ani.
„Mi-au cerut doar carnetul de elev şi paşaportul, ca să le dovedesc că am 12 ani. A fost grozav, pentru că îmi doream mult să plec într-o aventură”, a declarat copilul, potrivit The Guardian Australia.
În Bali, el s-a cazat la hotel, spunându-le angajaţilor că el a sosit mai devreme, dar că urmează să ajungă şi sora lui în scurt timp.
Când nu a mai ajuns la şcoală, profesorii i-au alertat părinţii, care s-au dat peste cap să îl găsească. După ce au descoperit istoricul căutărilor pe internet şi au aflat că se află în Bali, mama lui a zburat în Indonezia pentru a-l aduce acasă. „Nu îi place să audă cuvântul «nu». Am fost şocaţi… nu există sentiment care să descrie ce am simţit noi când am aflat că este plecat din ţară“, a declarat mama copilului.
Nu este clar dacă băiatul va primi vreo pedeapsă pentru spaima pe care au tras-o părinţii lui, însă probabil nu va mai vizita ţări exotice în viitorul apropiat.