Solicitarile pentru Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD) Maramures au venit una dupa alta, astfel incat in prima de zi de la inaugurare paramedicii au avut de acordat asistenta medicala de urgenta in 16 cazuri. Purtatorul de cuvant al ISU Maramures, Oana Alexa Gonczi, a precizat ca numarul cel mai mare de interventii s-a inregistrat in Baia Mare.
„In ultimele 24 de ore au intervenit la nu mai putin de 16 cazuri. Baia Mare a avut 11 interventii, Sighet – 3 si Viseu – 2 interventii. In majoritatea cazurilor a fost vorba despre afectiuni cardiace sau traumatisme atat la persoane tinere, cat si in varsta”, a aratat Oana Alexa Gonczi.
Potrivit reprezentantilor ISU Maramures, majoritatea pacientilor au beneficiat de acordarea primului ajutor chiar in ambulantele SMURD, serviciul medical aratandu-si eficacitatea chiar din prima zi.
Oana Alexa Gonczi a spus ca la interventii s-au deplasat atat echipajul de prim ajutor, cat si cel de terapie intensiva mobila. „Paramedicii au acordat primul ajutor persoanelor la fata locului, dar au fost si cazuri in care dupa acordarea primului ajutor calificat, pacientii au fost transportati la Unitatea de Primire Urgente„, a explicat reprezentantul ISU Maramures.
Sursa: Catalin Tineghe