Administratorii furnizorului de apa Vital Baia Mare se afla intr-un razboi cu datornicii din Baia Sprie care nu se grabesc sa isi plateasca facturile, iar victime colaterale sunt prefectul judetului Maramures, Sandu Pocol, precum si directorul Casei Judetene de Pensii, Vasile Ghise. Amandoi locuiesc in Baia Sprie si amandoi au probleme din cauza vecinilor restantieri la plata facturilor de apa. Chiar zilele trecute, apa a fost sistata in zona in care stau, insa de suferit a avut doar Vasile Ghise, pentru ca prefectul s-a aflat in concediu.
Juristul societatii Vital Baia Mare, Radu Micle, a spus ca datornicii s-au angajat sa isi plateasca o parte din restante, astfel incat cele 11 blocuri decuplate de la retea, din cadrul a doua asociatii de locatari, au beneficiat de o pasuire pe o perioada de aproximativ 10 zile. Doar 24 de ore au ramas locatarii fara apa, dar reprezentantii Vital au aratat ca ingaduinta manifestata nu va fi una de durata.
”S-au acumulat datorii insemnate, atat valoric cat si in functie de numarul de luni. Noi am respectat prevederile si doar dupa somarea in scris a datornicilor am recurs la sistarea apei”, a spus el, precizand ca valoarea restantelor a ajuns la peste 20.000 de lei.
SC Vital Baia Mare a preluat de la Vitaspria reteaua de apa si canalizare din oras, in baza contractului de delegare a serviciului de apa si canalizare incheiat cu ADIL (Asociatia pentru Dezvoltarea Infrastructurii Locale). Preluarea s-a facut chiar anul acesta, in primavara.
Sursa: M.M.