Cluburile masculine au decis ca Liga Nationala sa se joace din toamna in sistem tur – retur, la finalul campionatului sa retrogradeze 2 echipe (cele clasate pe locurile 13 si 14), iar formatiile situate pe locurile 11 si 12 sa joace meciuri de baraj cu ocupantele locurilor 2 din cele doua serii ale Diviziei A.
Vor promova direct in Liga Nationala castigatoarele celor doua serii din A. De asemenea, s-a stabilit ca echipele de pe primele 8 locuri sa participe in Cupa Romaniei, sistemul de disputare fiind eliminatoriu.
Daca la masculin totul e OK, la feminin nu s-a ajuns la nici o intelegere. Antrenorul federal Remus Draganescu a propus disputarea campionatului in prima faza sub forma unor turnee de sala pe teren neutru.
Varianta este sustinuta de doua echipe, Rulmentul Brasov si "U" Jolidon Cluj Napoca. Celelalte sunt impotriva acestei idei. Profitand de faptul ca unele cluburi nu au trimis prin fax la FRH propunerile concrete privind sezonul competitional decizia s-a amanat.
S-a iscat o cearta intre cei prezenti, majoritatea membrilor C.A. fiind impotriva turneelor de sala. Pana la urma presedintele FRH, Cristian Gatu, a propus ca saptamana aceasta toti conducatorii cluburilor din Liga Nationala sa fie invitati la o intalnire care sa puna capat acestei "telenovele" feminine.
Sedinta a fost stabilita pentru data de miercuri, 5 iulie, la sediul FRH din Bucuresti. Atunci se va hotari sistemul competitional din Liga Nationala si Divizia A la feminin, modul in care va fi organizata Cupa Romaniei, iar in final se va efectua tragerea la sorti a meciurilor din campionat.
Sursa: Daniel Kotecz