Familia Simpsons, serialul animat care prezinta viata unei familii disfunctionale, considerat „unul dintre cele mai bune sitcomuri ale acestor timpuri”, va continua si cu sezonul 26, au anuntat reprezentantii Fox Broadcast Network. „Pentru mai bine de un sfert de secol, Familia Simpsons a captat inimile si mintile fanilor intr-un mod care transcende varste, limbi si culturi”, a declarat Kevin Reilly, presedintele Fox.
„Aceasta serie nu este numai cel longeviv spectacol din istoria televiziunii, este unul dintre cele mai bune sitcomuri ale timpurilor noastre si de abia astept inca un sezon marcant”, a adaugat acesta, potrivit contactmusic.com.
Recent, a inceput sezonul cu numarul 25 din Familia Simpsons si producatorul Al Jean a declarat pentru Sun News ca un personaj care apare cu regularitate in film va fi ucis. „O sa va dau un indiciu: actorul care joaca acest personaj a castigat un premiu Emmy, interpretand acest rol, dar nu o sa va spun cine este”, a completat Al Jean.
Indiciul oferit de Al Jean nu este insa de prea mare ajutor, intrucat multi actori din distributia serialului Familia Simpson, inclusiv cei care asigura vocile personajelor principale – Homer (Dan Castellaneta), Marge, (Julie Kavner), Bart (Nancy Cartwright) si Lisa (Yeardley Smith) – au castigat un premiu Emmy. Chiar si Anne Hathaway si Kelsey Grammer au castigat cate un premiu Emmy pentru aparitiile lor in acest serial in calitate de invitati speciali.
Familia Simpson, un show creat de Matt Groening, a castigat 27 de premii Emmy si este cel mai longeviv serial de desene animate difuzat in prime time in SUA. De la lansarea lui, in 1989, Familia Simpson a avut o serie de invitati speciali, precum Paul McCartney si Elizabeth Taylor, care si-au imprumutat vocea unor personaje din serial. Protagonistii productiei sunt Homer Simpson, un tata de familie lenes, dar inventiv, Marge Simpson, sotia lui Homer si o mama grijulie, si copiii Bart, Lisa si Maggie. Cei cinci locuiesc in orasul Springfield, care este, de fapt, o reproducere la scara mai mica a intregii societati americane. Realizatorii serialului nu s-au ferit, de-a lungul timpului, sa abordeze teme delicate, precum discriminarea, rasismul, religia si politica internationala.
Serialul Familia Simpson a introdus expresia „D’oh!” in Oxford English Dictionary, iar membrii indragitei familii au o stea pe Hollywood Walk of Fame.
Sursa: Mediafax