16.07% din totalul persoanelor testate în intervalul 27 decembrie 2020 – 31 august 2021, au fost persoane vaccinate.
Dintre acestea, doar 5.27% au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2.
În perioada 27 decembrie 2020 – 31 august 2021:
➖ un număr de 24.094 persoane (0.46% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin. 67.83% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer, 6.24% au fost vaccinate cu Moderna, 24.59% au fost vaccinate cu Astra Zeneca și 1.34% au fost vaccinate cu Johnson&Johnson.
➖ la un număr de 499 persoane (2.07% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 408 (81.76%) erau vaccinate cu Pfizer, 52 (10.42%) cu Moderna, 38 (7.61%) cu Astra Zeneca și 1 (0.20%) cu Johnson&Johnson.
În perioada 27 decembrie 2020 – 31 iulie 2021: un număr de 8.042 persoane (0.18% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze* de vaccin. 88.20% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer, 4% au fost vaccinate cu Moderna și 7.80% cu Astra Zeneca.
*Vaccinarea completă cu vaccinul Johnson&Johnson presupune administrarea unei singure doze.
În perioada 27 decembrie 2020 – 31 august 2021: la un număr de 133 persoane (1.65% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 125 (93.98%) erau vaccinate cu Pfizer, 6 (4.52%) cu Moderna, iar 2 (1.50%) cu Astra Zeneca.
Niciunul din decese nu a fost din cauza vaccinării.
În intervalul 1 – 31 august 2021: 9.14% din totalul persoanelor confirmate cu infecție SARS-CoV-2 după vaccinare în perioada 27 decembrie 2020 – 31 august 2021, au fost raportate în luna august 2021.