Spitalul Orasenesc Viseu de Sus e la un pas de a intra in insolventa. Semnalul de alarma a fost tras de liderul Sanitas Maramures, Mircea Ciocan care a aratat ca actuala conducere impune reguli care duc la cresterea „gradului de indatorare”, in loc sa fie gandit un plan care sa ajute la scaderea arieratelor. Probleme se inregistreaza si la spitalul din Sighetu Marmatiei, unde se constata „o mare neglijenta in management”, a mai precizat sindicalistul.
Liderul Sanitas Maramures, Mircea Ciocan sustine ca managementul de la Spitalul Viseu de Sus „a fost externalizat unei firme de casa a primarului din localitate”. Solutia gasita nu s-a dovedit insa de bun augur, pentru ca au ajuns sa se impuna „reguli care nu duc la scaderea indatorarii spitalului, ci la cresterea arieratelor”. In aceste conditii, liderul de sindicat considera ca unitatea spitaliceasca va ajunge in stare de insolventa.
Si la spitalul din Sighetu Marmatiei se inregistreaza un management defectuos. „Sunt ingrijorat de situatia de la spitalul din Sighetu Marmatiei. Se constata o mare neglijenta in management la Sighet, o lipsa de implicare si o inclinare spre jaf. Spalatoria spitalului a fost externalizata, s-a infiintat o intreprindere individuala pe numele unui angajat din aceasta spalatorie. As dori sa se faca un calcul intre cantitatea lenjeriei spitalului care e dusa la spalat si cantitatea lenjeriei detinuta de spital”, a precizat Mircea Ciocan.
Liderul de sindicat a mai aratat ca dupa ce se va documenta serios in legatura cu situatia din spitalul de la Sighet va gandi un plan de actiune pentru a se pune capat actualelor probleme.
Sursa: Camelia Tocaci