Papa Francisc a oficiat, joi seară, Liturghia din Ajunul Crăciunului la Bazilica Sf. Petru de la Vatican. Ceremonia a început la 19.30, ora locală (ora României 20.30), și a fost transmisă live pe rețelele de socializare.
Numărul persoanelor care au participat la slujbă a fost limitat, oamenii au fost obligați să păstreze distanța, iar măștile de protecție au fost obligatorii.
Mai mult, participanților le-a fost luată temperatura la intrarea în lăcașul de cult. Anul acesta, Liturghia din ajunul Crăciunului a fost oficiată mai devreme, pentru ca puținii oameni care au fost invitați să participe să poată ajunge acasă la timp, respectând restricțiile de circulație de pe timpul nopții impuse în Italia.
Liturghia nu a fost oficiată la miezul nopții la Vatican din 2009, când Papa Benedict al XVI-lea a mutat-o la ora 22.00.
Papa Francisc a mutat-o și mai devreme, la 21.30, în 2013, primul său Crăciun ca Papă.
Binecuvântarea de Crăciun a Papei „urbi et orbi” (către oraș și lume) va fi dată, ca de obicei, la prânz în ziua Crăciunului, de la balconul Bazilicii Sf. Petru.