Azi se împlinesc 13 de activitate a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare în Maramureș. Operaționalizarea echipajelor SMURD în județ a reprezentat o etapă nouă și importantă în diversificarea misiunilor încredinţate Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș.
Primele echipaje operaționalizate au fost în Baia Mare, Sighetu Marmației și Vișeu de Sus.
Din anul 2010 au fost operaționalizate și alte echipaje de prim ajutor calificat în cadrul Stației de Pompieri Târgu Lăpuș, Gărzii nr. 2 de Intervenție Fărcașa, Gărzii nr. 2 de Intervenție Bogdan Vodă, Gărzii nr. 2 de Intervenție Borșa, respectiv Punctelor de Lucru Cavnic și Șomcuta Mare.
Din anul 2016, prin intermediul programului ” Salvator din Pasiune” 177 de voluntari s-au alăturat personalului S.M.U.R.D. Peste 90 dintre volunari își dedică timpul alături de personalul serviciului, pe ambulanță.
„Aducem un omagiu întregii echipe SMURD Maramureș, celor care au fost și celor care sunt adevărați eroi ai zilelor noastre.
Cu sacrificii, muncă și profesionalism am construit un serviciu solid și indispensabil pentru comunitate.
În acești 15 ani de activitate ne-am dezvoltat împreună, am depășit numeroase provocări și am contribuit la o comunitate mai sigură și mai protejată.
Ne vom continua misiunea cu aceași solidaritate și devotament, cu respect pentru oameni și pentru viață.
La mulți ani întregului personal, tuturor celor dedicați acestei nobile misiuni.
La mulți ani, SMURD Maramureș!”, este mesajul postat de reprezentanții ISU Maramureș.