Se pare că apropierea de neomarxiştii cu care conlucrează în CL în defavoarea comunității băimărene și doar pentru a-și urmări interesele politice și financiare de preamărire l-au determinat pe „preacuviosul” părinte să se dezică de haina preoțească și, fapt rar întâlnit în biserica ortodoxă, să se dezică de CEL care i-a fost Întâistătător!
Este cu atât mai dezgustător acest gest al părintelui suspendat din funcție, care încearcă prin acest refuz să se răzbune pe ierarhii bisericii ortodoxe, cu cât, colegul său de partid, “evlaviosul” Cornel Varga, chiar dacă este de alta religie, a votat cu „două mâini” proiectul inițiat de primarul municipiului Baia Mare.
Plata va fi in ceruri pentru tot și pentru toate!
Idiot fara identitate, laș fara curajul asumarii care postezi ca un becisnic degradat moral, asta ai inteles tu? Ca parintele nu s-a dus sa nu voteze un prelat. Si totusi, te intreb eu, ce merite exceptionale in comunitate are InaltPreaSfintitul? Scad costurile taxei de gunoi? Dar Iustin si ceilalti popi? Singurul care merita titlul era Iustinian, modest, curat si fara de prihana! dat de judet nu de un fariseu caruia ii mancati banii.
Se tem nemernicii de Bogdan Gavra? foarte bine pt ca e singurul care se straduieste sa-si faca treaba. Iar tu esti un gunoi ordinar care habar nu ai ce vorbesti, nu stii nici macar ce inseamna raspopit!
Am facut print screen, daca iti permiti sa stergi postarea iti promit sa o pun pe social media pe toate grupurile si in toate promovarile posibile…mercenar de presa nenorocit si infamfat!