SOC TURISTIC SALAJEAN – Barbarisme mioritice in „Gradina Zmeilor” din Galgaul Almasului (GALERIE FOTO)

Rt 53 din 08 11 09 cu A.Stefanoiu, A.Medve, D.Trif , vreo 16 gimnazisti de la Sc. I-VIII Tr.Cretu-Napradea si eu

Capriciile nabadaioase ale toamnei tarzii si, treptat, ternul cenusiu – intunecat bacovian a substituit superbele pasteluri. Nori negri, neprietenosi, despicau orizontul in doua. Aceasta imperceptibila metamorfoza trebuia exploatata la maximum, cu toate ca prognoza meteo era de-a dreptul dezolanta… Timpul mohorat prevestea oarecum momentele-soc pe care aveam sa le traim la finalul zilei. Aversele, alternate cu ploile sacaitoare mocanesti, se anuntau in continuare, cu toate ca temperaturile erau neobisnuit de mari pentru mijlocul lui Brumar. 

Vezi galeria foto (click aici…)

Profesorul de geografie, Aurel Medve, directorul Scolii Gimnaziale Traian Cretu din Napradea (Salaj), o veche cunostinta, mi-a sugerat un circuit interesant, cel putin pe jumatate in premiera pentru mine. Urma sa strabatem traseul din Ciocmani la Huda Ciocmanilor (huda in aceste locuri neinsemnand precum in Tara Apusenilor neaparat o grota, ci un pasaj, o bresa peste o culme din Podisul Somesan, solutie de conectare intre doua apropiate comunitati rurale), monumentele geo-peisagistice gresoase „Mosul si Baba” spre Piscul Ronei.
 
Escapada se incheia la calcarele de apa dulce ale Ronei din malul geografic drept al Somesului. Aici urma sa ne imbarcam in microbuz pentru revenirea la Jibou, iar daca timpul ne-ar mai fi permis, urma sa vizitam Gradina Botanica Vasile Fati.

La ruinele conacului fostilor grofi din Ticau

Am incercat sa mobilizez trupa, dar acceptul a venit doar de la geologul A. Stefanoiu. Cu toate acestea, duminica, la 6.30 dimineata, cand l-am apelat telefonic (afara turna ploaia) m-a intrebat daca nu renuntam, codindu-se. Am insistat (din fericire), iar pe la ora 7 am pornit spre Jibou, iar rasplata nu a pregetat sa apara inca din Recea.
 
Spre rasarit, tenebrosii nori negri lasau vederii o larg deschisa gura diabolica in tonuri catifelate de purpura. M-am enervat din cauza traficului alert care m-a impiedicat sa opresc pana dincolo de dealul Recea, in lunca Lapusului.

Abia acolo am tras cateva cadre, sperand deplin nejustificat ca de prin Hideaga, Coltirea sau macar la podul de peste Somes si intrarea spre Ardusat, sa am parte de un spectacol celest impresionant. Nici vorba, atata a fost.
 
Purpura sangerie intensa a fost treptat diluata de nebuloase si zorii au mijit pleostiti, motiv pentru care am oprit a doua oara abia la ruinele conacului fostilor grofi din Ticau, cel care a rezistat vremurilor si vicisitudinilor, inclusiv celor postbelice, comuniste, mai bine de vreo doua secole, nu si celor doua decenii de democratic jaf post-decembrist.

E de mirare ca monumentalul tei din curtea castelului nu a fost doborat cu drujba, motivul fiind unul simplu, nu-i bun nici de foc si atunci troneaza ca o imensa, ciudat incremenita, flacara de lumanare, langa tristele vestigii ale fostului castel al familiei grofului Pecsi.

Ne-am continuat drumul, in curand intrand in Stramtorile Ticaului. Negurile abia ne-au lasat sa vedem o clipa turla bisericii din Chelinta apoi puzzle-ul policrom al cartierului rom, pinii rosii, muntii Ticaului, fractionati de abrupte si accidentate vai taiate-n durele sisturi cristaline.

Uneori, printre imensii plopi ai malului geografic stang al Somesului vedeam cursul lutos al apei, din pacate balariile exuberante obturau panoramarea spre fostele picioare ale nicicand finalizatului pod ori spre elipsoidala insula.

Negurile au obturat in continuare muntii impaduriti din flancul drept al Somesului, de la Cheud spre Napradea, Tranis, Somes Guruslau, motiv pentru care abia am putut vedea o clipa platoul calcaros din zona Stanu Cozlei. Pe la ora 8.10, am intrat in Jibou. Ploua in draci si ma intrebam daca nu cumva profesorul Medve si trupa simpaticilor turisti – scolari nu au renuntat in cele din urma la excursie.

L-am apelat si mi-a spus ca tocmai au trecut podul la Somes Guruslau. Microbuzul portocaliu a oprit in doar 10 minute la parcarea vechii biserici ortodoxe din Jibou, undeva sub Gradina Botanica Vasile Fati. Am urcat in microbuz, dand cu privirile de chipurile zambind fericite ale unor simpatice cunostinte, elevi si eleve cu care, alaturi de profesorii Aurel Medve si Dorin Trif (prof. de istorie si muzica), in 10 mai, am facut un interesant circuit din Cuciulat – Pestera Lii, la Ciula-Cozla-Soimuseni, descinzand in Vadurele si apoi in Tranis. 

Am pornit spre Galgau Almasului. Ploua in continuare, iar negurile albe si dense se-ntindeau de-alungul vaii Almasului. Dupa aproximativ 9 km, am iesit din soseaua ce continua spre Hida – Sanmihaiu Almasului – Cluj Napoca, cotind la dreapta pe o ulita pietruita catre fostul sediu al CAP Galgau Almasului. La stanga, au ramas insirate solariile pentru legume, in dreapta solele cultivate-n vara cu castraveti si ardei.

Am suit lin, dar cu ceva probleme din pricina solului aluvionar – argilos, oprind dincolo de cabana construita din lemn in urma cu cativa ani, langa terasa – sopron. Ne-au atras atentia utilaje specifice activitatilor de constructii in infrastructura rutiera (excavator, cilindru compactor), tuburi de azbociment, balast, piatra sparta (andezite din cariere Moigrad-Porolissum), dar si cateva panouri metalice pe care scria „santier in lucru”.

Profesorul Medve mi-a spus ca e posibil ca primaria Balan sa fi purces de curand la amenajarea unor alei de acces in aria naturala protejata Gradina Zmeilor, profitand de un proiect finantat din fonduri UE, dar am sperat din inima ca acest lucru sa nu se adevereasca…

Kitsch-ul la el acasa…

Amenajarile inoportune si profund kitsch-oase au inceput inca din zona E-SE a Gradinii Zmeilor. O alee suia in trepte succesive pe traseul vechii poteci pastoral-turistice, care conducea pe bancul de gresii al padurii tinere de gorun de pe dealul Dumbrava, ocolind prin dreapta culoarul ingust, natural sapat prin eroziuni multimilenare exogene in conglomeratele gresoase.

Pentru a iesi la liziera gorunetului si pe buza abruptului stancos, variind ca inaltime de la 10 la vreo 12 m, constructorul a facut in bancul friabil de conglomerate gresoase niste trepte similare celor care conduc spre mausolee, inalte de 18-20 cm, late de pana la 35 cm, pe o lungime de circa 3,5 m ( acestea neavand mari sanse de supravietuire, din pricina genului inconsistent al rocii dar spurcand naturalul sitului).

La primul loc de belvedere, roca a fost sapata cu tarnacopul in vederea realizarii unei platforme mai largi. Profesorul Medve ne-a spus ca a auzit si de intentia construirii unor succesive balcoane suspendate deasupra Gradinii Zmeilor si a haului ( ca la Cetatile Ponorului, in P.N. Muntii Apuseni probabil).

In timp ce pasionatul dascal de geografie isi informa pertinent si atractiv grupul de turisti – elevi, spunandu-le ca minunatele turnuri, citadele, formatiuni bizare, botezate de localnici Zmeul si Zmeoaica, Fata Catanei, Horia, Closca si Crisan, Acul Cleopatrei (pentru asemanarea sa cu cel din apropierea varfului Negoiu, Muntii Fagaras), Calugarii etc. reprezentau de fapt, geologic vorbind, expresia eroziunii diferentiate generate de aer si apa asupra rocilor conglomerat gresoase afectate gravitational si tectonic, ca urmare a acestora aparand diaclazele verticale, prin care apele pluviale s-au infiltrat 25-30 de milenii la rand, desprinzand astfel din masivul banc enorme stancarii, am panoramat larg pe deasupra vaii Almasului, catre Galgau Almasului.

Negurile lasau vederii, si-apoi imediat faceau sa dispara, turla argintie a vechii biserici, spre S, pe deasupra formatiunilor spectaculos-bizare, acolo unde curge modesta vale Dosuri) sau valea Incheturii) si dincolo de ea, catre versantul colinar cu poieni si huciuri de foioase policrome a dealului Dosuri.

O destul de mare turma de mioare avansa pascand in cant de clopote spre zona N-V a dealului Dosuri. Ploua cu intermitente, dar tristetea tuturor isi avea sorgintea in porcariile pe care le descopeream printre formatiunile Gradinii Zmeilor, de la aleile execrabil pavate din andezite de Porolissum, flancate de rigole pentru apele pluviale, subtraversarile acestora, podetelor hidoase de beton, cuvetelor din beton…

Ma contraria si faptul ca, la 5 iulie, cand am vizitat penultima oara acest sit cu totul aparte, ansamblul geo-peisagistic nu a fost inca agresat si alterat, vechile poteci, e drept cam asaltate de tufele de paducei, macesi si mur si exuberantul huci de foioase, practicate de pastori si mai apoi de turisti pe solul gresos – aluvionar cuartos, prin urmare nenoroioase. Atunci mi s-a parut absolut suficient pentru a prospecta neasemuitele frumuseti.

Am admirat, de-aceasta data mai mult prin ploaie, Gradina Zmeilor de sus, de la liziera gorunetului, deplasandu-ne in acest scop pana la valcelul sec de deasupra abriului cu cascada efemera din apropierea galeriei de prospectare miniera in cautarea eventualului zacamant de carbune brun, dupa care ne-am intors pe unde am suit, continuandu-ne deplasarea pe stresantele alei acoperite cu prundis peste pavajul andezitic neregulat.

Am vazut de-aproape si de jos in sus toate pitorestile formatiuni geologice, in final trecand pe la abriul cu un mic ochi de tau si cascada seaca, de unde am coborat la galeria miniera, a carei intrari a fost spurcata de inscrisurile cu vopsea sau taciuni ale marlanilor turisti. Imediat, am putut admira Zmeul si Zmeoaica, dupa care ne-am schimbat directia de prospectare pe la baza abruptului, iesind in final la sopronul – platforma betonata si cu banci si mese de lemn.

Toata bucuria revenirii noastre aici a fost crunt torpilata de amenajarile recent realizate, lucrarile fiind in curs si aleile pavate urmand sa fie practicate probabil si catre jumatatea SV-V a Gradinii Zmeilor, pana la gura galeriei miniere.

Ne gandeam terifiati la faptul ca odata finalizate, nimic nu mai avea sa zadarniceasca accesul teribilistilor dotati cu SUV-uri, ATV-uri sau motociclete enduro, alaturi de ei a picnicarilor auto-turisti, consecintele, in primul rand cele legate de abandonarea si raspandirea ambalajelor si deseurilor menajere ca si vetrele de foc fiind lesne imaginabile.

Cine oare o fi imaginat si proiectat aceste atrocitati amenajistice intr-o arie naturala protejata si ce foruri, institutii, au acordat avizele absolut necesare in mod legal, mai ales fiind vorba de o finantare din fonduri UE ?
 
Nu ne indoiam de faptul ca odinioara si in alte parti ale Europei (si-n lume) s-au realizat amenajari similare, absolut inutile, in scopul declarat al valorificarii turistice a unor neasemuite obiective, dar si acolo s-a ajuns intre timp la constiinta faptului ca este preferabila neagresarea si neamenajarea,cu alte cuvinte conservarea integrala a naturalului.

Eram convinsi ca daca la Gradina Zmeilor administratia locala ar fi curatat periodic spinii, balariile si ar fi coafat nitel lastarisul foioaselor conturand astfel vechile si excesiv de numeroasele oricum poteci, ar fi fost absolut suficient, amenajarea aleilor, rigolelor, podetelor, captarilor de ape fiind inutila.
 
Se parea ca oricum era deja mult prea tarziu, idioata initiativa privata spurcand inca o romaneasca bijuterie neasemuita a naturii, motiv pentru care ne-am imbarcat in microbuz, pornind spre Jibou unde vizitarea extraordinarei Gradini Botanice Vasile Fati, timp de vreo doua ceasuri, nu avea cum sa ne stearga amintirea recent constatatelor barbarisme mioritice.

CITESTE INFORMATII RECENTE DESPRE SUBIECT:

Sursa: Lucian Petru Goja