Caz şocant miercuri, 22 septembrie, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, unde trebuia să aibă loc lansarea unui volum de poezii semnat de Iacob Oniga. Doar că totul a degenerat. Iată ce scrie poetul pe pagina sa de facebook.
„Azi. 22 septembrie, la ora 17.00 urma să aibă loc la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare lansarea volumului meu de poezii „Trăiri uitate pe raftul vieții”, o lansare planificată cu mai mult timp în urmă, la care a răspuns un număr apreciabil de cititori ai scrierilor mele.
În cursul zilei de ieri, adică în ultimul moment, a trebuit să anulez lansarea datorită prevederilor Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș care prevedea că, începând din 21 septembrie 2021 se aplică reguli restrictive severe și în cazul unor astfel de manifestări. Nu voi mai insista pe acestea fiindcă sunt arhicunoscute, iar o parte din cei care doreau să-mi fie alături, din motive obiective, nu îndeplineau în totalmente aceste măsuri draconice.
Fiind pus în fața unei astfel de decizii mi-am cerut public scuze cititorilor mei și celor care urmau să vorbească despre cartea mea și, în semn de protest, azi, la ora 16.30, îmbrăcat în negru și expunându-mi pe o bancă cărțile și afișul lansării, mi-am manifestat nemulțumirea în fața bibliotecii, față de îngroparea, discretă, a culturii, de către actuala clasă politică. Mi-a fost alături pe tot timpul desfășurării protestului fiica mea Alina Oniga.
Și, cum strada are alte reguli, lumea dornică de citit a fost prezentă la manifestare, ocazie cu care a achiziționat cărți cu autograf și s-au purtat discuții privind soarta țării și despre indiferența guvernului și parlamentului față de tot ceea ce înseamnă spiritul și sufletul românesc.
Interesant că, în seara acestei date, în momentele în care scriu aceste rânduri, în Sala Sporturilor din Baia Mare se desfășoară o gală de lupte unde participă sute de persoane, iar din imaginile televizate nu se prea văd măști. O mască totală poartă doar autoritățile locale și județene care interzic doar activitățile care nu le aduc venit. Ce dacă avem mii de analfabeți funcționali? Uite cu ce se laudă guvernanții României?
Țin să mulțumesc tuturor acelor care m-au însoțit în demersul meu de protest și să-mi accepte scuzele cei cărora le-am cerut să nu fie prezenți la lansare din motive involuntare de voința mea”.
Rușine autorităților locale și județene !!!!
Da, desigur, chiar!
Ne a trebuit democratie,libertate??in 89??avem,NOI!!romanii suntem vinovati,asa ca taceti si rabdati,e doar inceputul,sfarsitului,ultimul razboi,tacit de ucidere,in masa,corona,pandemia.