La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii Serviciului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism, care circula pe strada Olarilor, dinspre strada Simion Bărnuțiu, către strada Horea.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, de 50 de ani, din Baia Mare, iar ca pasager pe locul din dreapta se afla un tânăr, de 24 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În urma controlului efectuat asupra tânărului, de 24 de ani, în interiorul hainei, polițiștii au descoperit un pliculeț, cu închidere tip zip, care conținea o substanță alb-transparentă, cristalină, susceptibilă a fi substanță psihoactivă.
Având în vedere cele constatate, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana aflata sub influența substanțelor psihoactive, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (2) Cod Penal și bănuiala comiterii unor fapte prevăzute de Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Substanța depistată a fost ridicată și predată Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, în vederea continuării cercetărilor.