Vineri seara, în jur de 20:00, pe DN 18B, mai mulți șoferi au fost puși în pericol de un șofer al unui autoturism înmatriculat în Ucraina.
Șoferul ucrainean a ieșit de pe drum în mai multe rânduri, ajungând pe contrasens, atingând la un moment dat parapeții din zona Pietriș, între Cernești și Târgu Lăpuș.
Șoferul a ajuns până în Târgu Lăpuș fiind „exortat” de alți doi șoferi care au văzut stilul total haotic de conducere. Unul dintre ei a încercat la un moment dat să-l oprească, depășindu-l și semnalizându-i pentru a opri. Tentativele nu au dat roade, șoferul autoturismului cu numere de Ucraina continuându-și trasul spre Rohia.
A fost sesizată poliția prin serviciul de 112. Aceștia nu au răspuns la apel, revenind peste aproximativ 5 minute. Până ce s-a făcut legătura la reprezentanții locali, șoferul a trecut de Târgu Lăpuș. Polițiștii lăpușeni au zis că nu mai are rost să intervină pentru că au fost sesizați prea târziu.