Un tânăr din Republica Moldova care în luna septembrie a ucis părinții unui bebeluș, într-un grav accident auto, a murit și el, la două luni distanță, într-un alt eveniment rutier, în timp ce era pasager într-o mașină.
Pe 11 septembrie, pe o șosea din Republica Moldova, a avut loc un teribil accident rutier, între un BMW şi o Lada. La volanului BMW-ulului era Piotr, în vârstă de 24 de ani. Tânărul a efectuat o depăşire neregulamentară, iar apoi când a încercat să intre pe banda lui, a pierdut controlul volanului şi a derapat, fiind lovit de Lada, care circula regulamentar.
Șoferul autoturismului Lada a decedat pe loc. În mașină mai erau soția, fetița și fiul lui, cel din urmă, un bebeluș. Mama copiilor a murit și ea la spital, la o zi după tragedie.
Duminică noaptea, Piotr se afla pasager într-un Mercedes cu volan pe dreapta, atunci când șoferul bolidului de lux, a pierdut controlul volanului, ieșind în afara carosabilului şi izbindu-se puternic un copac. Șoferul a scăpat cu răni ușoare, dar Piotr și-a pierdut viața.
La volanul Mercedesului era unul dintre pasagerii din BMW-ul implicat în septembrie, care a distrus o familie întreagă, însă de această dată, era beat criță, cu o alcoolemie de 0,74 mg/l în aerul expirat.