Magistrații din Ungaria l-au condamnat la închisoare cu executare pe şoferul român (bărbat, 37 ani, din judeţul Neamţ) care, în vara anului 2017, a adormit la volanul unui microbuz plin cu pasageri, în apropiere de Punctul de trecere a frontierei Artand/Borș, şi s-a izbit cu maşina de un TIR, provocând moartea a trei persoane şi rănirea altor cinci.
Potrivit denagy.hu, sentinţa a fost pronunţată joi, la Tribunalul Debrecen, unde românul a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni, având totodată interdicţia de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 4 ani.
Accidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 25 iulie, anul trecut. Bărbatul a pornit din Anglia, la volanul unui microbus în care se aflau 8 călători, conducând aproape fără întrerupere 1.900 kilometri, până în Mezőpeterd, la mică distanță de Punctul de trecere a frontierei Artand/Borş, unde a aţipit. Microbuzul a ieşit în decor, lovindu-se cu o viteză de 90-95 kilometri pe oră de spatele unui TIR oprit într-o parcare.
În urma accidentului, trei persoane – două femei şi un bărbat – din judeţele Botoşani, Neamţ şi Maramureş, au murit pe loc, iar alte 6 persoane, inclusiv şoferul, au ajuns la spital. Pasagerii răniţi erau din Cluj, Sălaj, Neamţ respectiv Iaşi.
După accident, şoferul a fost reţinut de poliţiştii maghiari pentru 72 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.