Nou creatul program de calculator LEVAN confirma zicala ca „o imagine valoreaza cat o mie de cuvinte”, fiind creat pentru a invata singur, din analiza asocierilor dintre fraze si cuvinte contextuale cu imagini de pe internet, anunta natureworldnews.com.
Programatorii de la Universitatea din Washington si Institutul Allen pentru Inteligenta Artificiala (AIAI) au creat acest program complet autonom, care se dezvolta „invatand totul despre orice”, de unde si acronimul ales pentru a denumi acest software – LEVAN (learn everything about anything).
Folosind un sistem de recunoastere a imaginilor, programul de calculator poate sa cutreiere prin milioane si milioane de imagini de pe internet, care sunt asociate anumitor cuvinte sau fraze cheie. Apoi, programul imparte imaginile selectate in categorii si le asociaza unor noi cuvinte.
„Este vorba despre descoperirea asocierilor dintre text si imagini”, a precizat Ali Farhadi, profesor asistent la Universitatea din Washington mentionand ca acest program „recunoaste concepte specifice, atunci cand le vede” si „invata sa asocieze seturi de cuvinte si fraze cu anumite imagini”.
In prezent, programul are listate 161 de concepte principale, peste 65.000 de subcategorii si aproape 50 de milioane de imagini procesate. Iar acesta este doar inceputul.
Programul invata din cautarile efectuate, asociaza concepte unor noi categorii si chiar formuleaza noi concepte pe masura ce „invata”, se precizeaza intr-o prezentare pe care creatorii LEVAN-ului o vor sustine la sfarsitul acestei luni la conferinta anuala a Computer Vision and Pattern Recognition, care va avea loc la Columbus, SUA.
LEVAN poate fi accesat la adresa levan.cs.uw.edu pentru a vedea cat de multe concepte noi a invatat intre timp.
Sursa: Agerpres