Prioritatile studentilor din Romania se rezuma, in prezent, dincolo de alocarea a 6% din PIB pentru Educatie, la suplimentarea fondului de burse si dezvoltarea centrelor de consiliere si orientare in cariera, a declarat azi, 14 martie, Mihai Dragos, presedintele Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR).
“Este un moment in care vom face un bilant a ceea ce s-a realizat, in special, dupa campania de 6% pentru educatie din toamna. Daca unele lucruri s-au facut, multe altele mai asteapta rezolvare”, a afirmat liderul ANOSR prezent la Oradea, cu ocazia Adunarii Generale ce are loc in perioada 14-16 martie.
El a aratat ca studentii solicita ca sistemul de burse sa fie modificat, astfel incat bursa sociala minima sa respecte legea, adica sa acopere cheltuielile de cazare si masa, ceea ar insemna o suplimentare a fondului de burse, dar si o altfel de distribuire a sumelor catre universitati. De asemenea, ei solicita dezvoltarea Centrelor de consiliere si orientare in cariera, deoarece, in prezent, exista un consilier la 8.000 de studenti.
“Ramane de vazut daca Adunarea Nationala va propune si alte prioritati in afara de acestea”, a mentionat Mihai Dragos. Peste 100 de lideri ai studentilor din Romania s-au reunit azi, 14 martie, la Universitatea din Oradea, pentru Adunarea generala a Aliantei. Participa reprezentanti ai 17 centre universitare din tara, adica 80% din acestea.
Liderii studentilor vor cauta impreuna solutii cu privire la principalele probleme ale studentilor din Romania, vor dezbate principalele evenimente care au avut loc in domeniul educatiei in ultima jumatate de an si se va stabili planul de activitate al federatiei pentru urmatoarea perioada.
Sursa: Agerpres