Acțiunea ”Să fim mai buni, să fim solidari cu semenii noștri”, demarată de TSD Maramureș încă din luna noiembrie a anului trecut continuă, în 2018, în întreg județul. Astfel, după familiile care au fost vizitate pe Valea Vaserului, în Baia Mare, în Cicîrlău și în Seini, a venit rândul altor două familii defavorizate din Băiuț și Strâmbu Băiuț.
Președintele TSD Maramureș, Flaviu Bălan, însoțit de vicepreședinții TSD: Sergiu Topan, Ciprian Codreanu, Flaviu Nicoară, care este și președinte al TSD Valea Chioarului și Florin Bratu, președinte al TSD Baia Mare au ajuns în Băiuț, acolo unde viceprimarul Adrian Buda, președinte al TSD Băiuț a prezentat situația celor două familii care au nevoie de ajutor.
În Băiuț l-au găsit pe Dan Moldovan, părăsit de soție, care a rămas să își crească cei patru copii din ajutorul social și din micile activități pe care le mai poate face pe la diverse gospodării. Cu toate că minorii cu vârste între 6 și 14 ani trăiesc doar din ajutorul social al tatălui și din alocațiile primite de la stat, toți cei mici urmează cursurile școlii primare sau gimnaziale și sunt elevi cu rezultate remarcabile, în ciuda condițiilor precare de trai. A doua familie vizitată locuiește în Strâmbu Băiuț, capul familiei fiind Vasile Pintea. Alături de soție, acesta își crește, cu credință și bun-simț cei patru copii minori, descurcându-se cu ajutorul social și alocațiile celor mici. Și în acest caz, toți copiii urmează cursurile școlii, iar părinții insistă ca fiecare dintre micuți să își facă un viitor prin educație.
Tinerii social-democrați nu au ajuns cu mâna goală la cele două familii, astfel că, pe lângă pachete mâncare și dulciuri, toți cei mici au primit și rechizite pentru școală.
”Continuăm șirul acțiunilor ”Să fim mai buni, să fim solidari cu semenii noștri”, campanie pe care am demarat-o cu mai bine de trei luni în urmă și pe care am decis să o ducem la nivelul întregului județ. Îi mulțumesc viceprimarului din Băiuț, colegului nostru Adrian Buda, pentru faptul că a răspuns afirmativ inițiativei noastre și s-a alăturat, fără nicio ezitare, executivului TSD în această campanie. Le mulțumesc și colegilor mei, vicepreședinții Tineretului Social Democrat, filiala Maramureș, Sergiu Topan, Ciprian Codreanu, Flaviu Nicoară și Florin Bratu pentru că, la fel ca în alte acțiuni, s-au implicat și, împreună, am putut aduce un zâmbet pe chipul acestor oameni cu care soarta nu a fost deloc blândă. Noi, tinerii social-democrați vrem să dăm dovadă de umanitate și, cu siguranță, vom continua astfel de vizite și în alte zone ale județului, pentru că dorim să ajutăm cât mai mulți semeni de-ai noștri”, a declarat președintele TSD Maramureș, Flaviu Bălan.