Franţa va primi „de acum şi până la finalul anului” în jur de 1,16 milioane de doze de vaccin contra Covid-19, a anunţat miercuri premierul Jean Castex în faţa Adunării Naţionale, relatează AFP.
„Trebuie să primim 677.000 de doze suplimentare în jur de 5-6 ianuarie”, apoi „aproape 1,6 milioane de doze în februarie”, a precizat premierul în timpul prezentării strategiei de vaccinare a Guvernului.
În total, Franţa a comandat în jur de 200 de milioane de doze cu scopul de a vaccina 100 de milioane de persoane pentru că vaccinul necesită două injecţii la interval de câteva săptămâni.
Aproape 3,5 milioane de doze primite în următoarele două luni vor permite vaccinarea a 1,7 milioane de francezi, în special persoanele în vârstă sau vulnerabile şi personal medical.