Monica Anisie, ministrul Educației, susține că o soluție pentru elevii care trăiesc în case fără curent electric și care nu pot folosi din acest motiv tablete ar fi să privească emisiunile de tele-școală de la TVR.
Conform unei estimări a reprezentanților Ministerului Energiei, în România erau anul trecut aproximativ 52.000 de gospodării neracordate la rețeaua electrică. În contextul pandemiei Covid 19, mii de elevi nu pot folosi tabletele pentru că nu au la ce să le alimenteze.
Întrebată luni seară, la o emisiune a postului de televiziune Realitatea Plus, cum a rezolvat problema elevilor care nu beneficiază de curent electric acasă și nu pot folosi tabletele, Monica Anisie a enumerat și varianta emisiunilor TV, printre soluții.
„S-au luat și astfel de măsuri încă din perioada în care am fost în situația de urgență. Cu toții am stat acasă și am desfășurat cursurile în sistem on-line. Acolo unde nu a existat această posibilitate, unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii în așa fel încât să continue învățarea. Mai mult decât atât, Ministerul Educației a realizat în parteneriat cu televiziunea română programul tele-școală, prin care am continuat pregătirea elevilor pentru examenele naționale”, a declarat Anisie.
Conform Ministerului Energiei, România avea, anul trecut, 52.233 de gospodării neracordate la reţeaua naţională de curent electric.
Potrivit unui studiu realizat de Salvați Copiii România, 28% dintre elevi și 43% dintre cadrele didactice nu dețin parțial sau total resursele materiale necesare învățământului online.
sursa puterea.ro
Mah ce oameni prosti, da TV-u cu ce merge cu apa nu energie electrica ca si tabletele omg :-j
Doamna „ministru”, televizorul merge cu paie?