Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat ca cea mai buna solutie in cazul Companiei CFR Calatori este privatizarea, fapt dovedit de tronsoanele acoperite de operatorii privati, care au devenit rentabile. “Nu stiu cum se intampla, dar toate zonele, toate parcursurile care sunt operate de operatorii privati toate devin brusc rentabile, doar cele operate de Compania CFR Calatori, compania de stat, numai acelea sunt nerentabile. Si chiar daca dam portiuni unui operator privat, care inainte din graficul CFR era foarte prost, brusc devine rentabil”, a aratat Silaghi, care a precizat ca isi explica acest lucru prin faptul ca privatizarea este cea mai buna solutie.
Ministrul a sustinut ca statul se misca in economie cu gratia unui elefant in magazinul de portelan, in sensul ca nu este un bun gestionar al afacerilor, spre deosebire de managementul privat. ”Statul nu este un bun gestionar al afacerii. Deci solutia este ori un management privat la CFR Calatori, ori vanzarea unui pachet de, nu stiu, 20-23% (din actiuni -n.r.), ori concesionarea. Cam astea sunt solutiile. Managementul privat este intotdeauna mai bun decat cel de stat, dovedit”, a precizat Ovidiu Silaghi.
Acesta a subliniat ca nu exista inca o strategie cu privire la CFR Calatori, intrucat nu va putea sa faca in sase luni ce nu s-a facut in patru ani si ca ”sa vedem ce putem face in sase luni, este totusi un guvern investit pentru sase luni”.
Sursa: Agerpres