Cei mai multi romani (29,8%) ar vota cu Victor Ponta daca presedintele PSD ar candida la alegerile prezidentiale, iar 22,4% cu presedintele PNL, Crin Antonescu, potrivit unui sondaj INSCOP. In acest clasament, pe pozitia a treia se situeaza Mihai Razvan Ungureanu (Forta Civica) cu 11,3% din optiunile respondentilor, fiind urmat de Catalin Predoiu (PDL) cu 5,8%, Corneliu Vadim Tudor (PRM) cu 4,5%, Kelemen Hunor (UDMR) cu 4,4% si Dan Diaconescu (PPDD) cu 1,8%.
Optiunile a 20% dintre romani vizeaza o alta persoana pentru functia de presedinte al Romaniei, cel mai frecvent fiind avansate numele lui Mugur Isarescu, Klaus Iohannis, Sorin Oprescu sau Calin Popescu-Tariceanu, releva cercetarea.
De asemenea, INSCOP precizeaza ca procentele mentionate la aceasta sectiune sunt calculate din totalul celor care au exprimat o preferinta electorala (82,3% din total). 10% din total esantion au spus ca nu ar vota si 7,7% au ales nu stiu/nu raspund.
Cercetarea INSCOP a vizat si testarea unor eventuale confruntari electorale in al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, din totalul populatiei care a exprimat o optiune, fara varianta „nu stiu/nu raspund”. Astfel, intr-un duel Victor Ponta — Crin Antonescu, actualul premier ar obtine 53,5% fata de 46,5% ale liderului PNL. Crin Antonescu ar obtine 50,9% intr-o confruntare finala cu Sorin Oprescu, actualul primar al Capitalei acumuland 49,1%. Victor Ponta ar obtine 59,2% fata de 40,8% Mihai Razvan Ungureanu intr-o finala prezidentiala. Sondajul releva si optiunile romanilor si in cazul altor confruntari, respectiv Crin Antonescu vs. Mihai Razvan Ungureanu — 56,1% la 43,9%; Crin Antonescu vs. Catalin Predoiu — 68,4% la 31,6%; Victor Ponta vs. Catalin Predoiu — 68,6% la 31,4%; Calin Popescu-Tariceanu vs. Mihai Razvan Ungureanu — 53,6% la 46,4%.
Chestionati cu privire la candidatura unui independent pentru presedintia Romaniei, 47,4% dintre romani au o parere buna despre Mugur Isarescu. 39,5% dintre romani au o parere buna despre o candidatura a lui Ion tiriac, iar varianta Andrei Plesu candidat la presedintie este receptata favorabil de catre 20% dintre respondenti.
In ceea ce priveste posibilitatea ca USL sa se prezinte la alegerile prezidentiale cu un candidat comun, 34,9% dintre cei chestionati cred ca USL va avea un astfel de candidat, 33,8% cred ca PSD si PNL vor avea candidati proprii, in timp ce 31,3% au ales varianta nu stiu/nu raspund.
Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevarul in perioada 16 — 21 ianuarie. Volumul esantionului a fost de 1.054 persoane si este reprezentativ pentru populatia Romaniei de 18 ani si peste 18 ani. Eroarea maxima admisa a datelor este de ą 3%, la un grad de incredere de 95%, esantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.
Metoda folosita a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondentilor. Chestionarele au fost aplicate in 36 de judete si Municipiul Bucuresti, intr-un total de 78 de localitati (orase mari, orase medii, orase mici, comune, sate). Esantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Recensamantului populatiei din 2011.
Sursa: Agerpres