Un sondaj de opinie realizat prin intermediul a 500 de interviuri telefonice a semnalat duminica, in Italia, ca alegerile anticipate nu mai sunt prima optiune a italienilor, dintre care jumatate sprijina un eventual guvern condus de Mario Monti, posibil viitor premier dupa recenta demisie a lui Silvio Berlusconi, informeaza EFE.
Potrivit studiului realizat de Institutul Piepoli, numai 22% dintre cetateni prefera alegeri anticipate.
Aceste date confirma ‘tendinta descendenta’ a acestei optiuni, a carei sustinere a scazut in numai doua zile de la 55% la 38%, potrivit vicepresedintelui Institutului, Roberto Baldassari, citat de presa italiana.
Pe de alta parte, Mario Monti, care duminica ar putea primi sarcina de a forma noul guvern, a devenit una dintre marile sperante ale italienilor.
Fostul comisar european pentru piata interna, si, apoi, pentru concurenta si presedinte al prestigioasei Universitati Bocconi se bucura de sprijinul a 50% dintre subiecti.
In guvernul sau ar avea incredere 58% dintre cetateni, potrivit sondajului de opinie. Guvernul in exercitiu si demisionarul Silvio Berlusconi satisfac 24% dintre subiecti. Acest sondaj de opinie a fost realizat la 11 noiembrie, pe un esantion reprezentativ pentru societatea italiana.
Sursa: Agerpres