Peste 70% dintre romani au fost pacaliti cel putin o data de 1 Aprilie, arata Barometrul de opinie “Adevarul despre Romania” realizat de Inscop Research, potrivit unui comunicat de presa. Astfel, intrebati daca “au fost pacaliti vreodata de 1 aprilie”, 71,3% dintre romani declara ca au fost pacaliti, in timp ce 22,8% declara ca nu au fost tinta farselor. 5,8% nu stiu sau nu raspund la aceasta intrebare.
45,1% dintre romani spun ca obisnuiesc sa faca pacaleli de 1 aprilie, in timp ce 52,3% spun ca nu obisnuiesc sa faca pacaleli. 2,6% nu stiu sau nu raspund la aceasta intrebare.
Barbatii declara intr-o proportie mai mare decat femeile ca au fost pacaliti de 1 aprilie. Aceeasi diferenta o regasim intre tinerii care au fost tinta pacalelilor mult mai des decat batranii. De asemenea, la orase oamenii sunt pacaliti mai des de 1 aprilie decat in mediul rural.
Totusi, 1 aprilie nu este cea mai populara “sarbatoare” laica a primaverii, situandu-se in topul importantei acordate de respondenti pe locul al saselea, cu numai 2,4%. In acest clasament, pe primul loc sa afla 8 martie (48,7%), urmata de 1 mai (16,6%) si de 1 martie (15,1%). De asemenea, ziua pacalelilor este depasita in preferintele romanilor si de Valentine”s Day (10,7%) si Dragobete (6,5%).
Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevarul in perioada 19 – 27 martie 2013. Volumul esantionului a fost de 1.082 persoane si este reprezentativ pentru populatia Romaniei de 18 ani si peste 18 ani. Eroarea maxima admisa a datelor este de ą 3%, la un grad de incredere de 95%, esantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.
Sursa: Agerpres