Aproape jumatate dintre romani, mai precis 49% dintre ei, au o parere buna sau foarte buna in ceea ce priveste modul in care Guvernul Ponta a reactionat la probleme de securitate nationala, procentul fiind aproape egal cu cel al persoanelor cu opinii contrare (47%), potrivit unui sondaj IRES.
Astfel, 36% dintre respondenti au o parere buna despre modul in care Guvernul Ponta a reactionat la probleme de securitate nationala, iar 13%, una foarte buna.
Totodata, 24% au o parere proasta, iar 23%, o opinie foarte proasta in legatura cu acelasi subiect. Raportul de cercetare privind securitatea nationala, realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES), a vizat activitatea si notorietatea ministrului Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea.
Astfel, conform sondajului, 33% dintre persoanele intervievate apreciaza activitatea lui Oprea ca fiind mai buna comparativ cu cea a predecesorilor sai, 32% sunt de parere ca activitatea a fost la fel, iar 15%, ca este mai slaba decat cea a fostilor ministri de Interne – nu mai putin de 18, incepand din decembrie 1989.
Aceeasi cercetare arata ca 28% dintre romani au multa si foarte multa incredere in vicepremierul Gabriel Oprea: 21% dintre romani au multa incredere in ministrul Afacerilor Interne, in timp ce 7% au foarte multa incredere. Totodata, 22% dintre persoanele intervievate au declarat ca au foarte putina incredere.
Referitor la notorietatea ministrului Afacerilor Interne, 77% dintre respondenti au putut indica ce functie ocupa Gabriel Oprea in Guvernul Ponta. Alti 3% au spus ca ministrul Afacerilor Interne este Mircea Dusa, iar 1% l-au indicat pe Ioan Rus, Titus Corlatean sau Liviu Dragnea.
La realizarea raportului de cercetare al IRES au participat 1.224 de persoane de peste 18 ani. Raportul a fost realizat in perioada 18-21 iulie si are o eroare maxima de ± 2,8%.
Sursa: Mediafax