Poziția lui Donald Trump în politica americană, după câștigarea celui de al doilea proces de impeachment, nu este deloc una nesemnificativă, după cum arată încă un sondaj recent care îl privește.
După sondajul făcut de Morning Consult, care arăta că aproximativ 53% dintre republicani ar vota din nou cu fostul președinte în alegerile primare, noul sondaj, făcut de Universității Suffolk și USA Today arată că 46% dintre republicani sunt dispuși să își părăsească partidul pentru a se alătura unui nou partid creat de Donald Trump.
În același timp numai 27% dintre ei ar rămâne în Partidul Republican, iar restul de 27% au răspuns că sunt indeciși în această privință.
„Simțim că republicanii nu luptă suficient pentru noi și cu toții îl vedem pe Donald Trump luptând pentru noi cât de mult poate, în fiecare zi”, a spus Brandon Keidl, proprietarul unei mici afaceri din Milwaukee în vârstă de 27 de ani.
„În același timp sunt republicani în sistem care sunt de acord doar cu democrații și nu luptă niciodată împotrivă acestora”, a mai spus el.
Mulți dintre membrii congresului din partea Partidului Republican sunt priviți acum cu neîncredere de electoratul republican, iar cei care au sprijinit punerea sub acuzare a lui Donald Trump nu ar mai fi votați de 80% din electoratul republican, conform sondajului.
Din partea Partidului Republican, 10 membri ai Camerei și 7 senatori au votat asemeni democraților, împotriva lui Donald Trump, la al doilea proces de impeachment.
Sondajul a constatat și faptul că o mare majoritate a republicanilor nu au uitat neregulile de la alegerile din noiembrie. O majoritate de 73% dintre aceștia consideră că Biden nu a fost ales președinte în mod legitim și nu vor să-și vadă reprezentanții aleși cooperând cu un președinte pe care îl consideră ilegitim.
Cei mai mulți republicani își doresc ca cineva asemeni lui Donald Trump să lupte pentru ei, fiind sătui de politicienii RINO (republicani doar cu numele), care sunt de prea multe ori gata să coopereze împotriva intereselor propriului electorat sau al colegilor republicani.
Fară îndoială că apariția unui partid nou, al susținătorilor lui Trump, ar produce daune imense Partidului Republican, care și-ar pierde automat un număr imens de membri, și ar schimba radical scena politică americană, dar acest lucru poate fi prevenit de marele partid american printr-o schimbare rapidă de direcție, în sensul așteptărilor majorității membrilor și susținătorilor săi.