Vezi VIDEO
Circulatie de cosmar, la acesta ora, pe DN 18 in Pasul Gutai si DJ 184, prin Cavnic. Ninsoarea abundenta da batai de cap drumarilor, care cu greu fac fata stratului de zapada depus pe carosabil. Din acesta cauza, mai multe masini au derapat si au ajuns in decor. Tirurile au fost oprite de catre filtrele de politisti instituite la iesirea din satul Mara si orasul Baia Sprie, pentru ca traficul in Pasul Gutai se desfasoara cu mare dificultate.
La aceasta ora ninge viscolit in Pasul Gutai si Pasul Roata. Pe DN 18, in Pasul Gutai, stratul de zapada depus pe carosabil masoara intre 2 si 3 cm. Si pe DJ 184, pe sectorul Baia Sprie-Cavnic, zapada are grosimea de pana la 3 cm. Mai multe incidente au fost raportate pe aceste rute, din cauza omatului de pe sosea. Chiar daca si-au dotat masinile cu cauciucuri de iarna, mai multi soferi au ramas impotmoliti si au fost nevoiti sa-si impinga masinile pentru a putea inainta.
Pe DN 18, relatia Baia Mare – Targu Lapus, o masina si o dubita au derapat si au ajuns in decor. Pe Dealul Grosiului, un autotren a alunecat precum o saniuta si a iesit de pe carosabil, in jurul orei 9.30. Soferul masinii a declarat ca drumarii au trecut pe langa el si i-au spus ca urmeaza sa se intoarca sa-l remorcheze in scurt timp. Omul a asteptat pana la ora 11.30, timp in care nicio masina de deszapezire nu a circulat prin zona. Abia in jurul orei 12.00, doua utilaje au venit sa-i tracteze masina.
De asemenea, mai multe tiruri au fost trase pe dreapta de politisti, pana cand drumarii vor reusi sa curete DN 18 in Pasul Gutai. La iesirea din satul Mara, patru tiruri asteapta in acest moment deszapezirea drumului, iar la iesirea din Baia Sprie sase masini de mare tonaj au fost oprite sa urce in Pasul Gutai. Probleme au fost semnalate si in Cavnic, unde drumul s-a ingustat foarte mult din cauza cantitatii mari de zapada si unde a fost ceruta interventia unei freze pentru degajarea omatului.
”Traficul se desfasoara cu foarte mare dificultate. De aceea am oprit toate masinile care au masa peste 3,5 tone si nu le-am permis urcarea pana cand drumul nu va fi curatat”, a precizat politistul Vasile Bele, aflat intr-unul din filtrele instituite de Serviciul Politiei Rutiere Maramures.
Angajatii de la sectia de drumuri nationale actioneaza, in acest moment, cu sase utilaje, pentru deszapezirea drumului national. Si angajatii de la sectia de drumuri nationale intervin cu 31 de utilaje si raspandesc material antiderapant.
”Recomandam conducatorilor de autoturisme sa foloseasca pentru a ajunge in Maramuresul istoric drumul judetean 184, pe relatia Baia Sprie-Cavnic”, a precizat Dan Buca, purtatorul de cuvant al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta.
Circulatia este greoaie si la nivelul municipiului Baia Mare, unde pe carosabil se afla un strat consitent de zapada. Soferii s-au plans ca utilajele Rosal nu si-au facut treaba corespunzator, iar comisarul Ioan Carlig, din cadrul SPR Maramures, a declarat in direct la radio eMaramures, ca drumarii responsabili de deszapezirea Baii Mari s-ar putea trezi cu niste amenzi usturatoare.
CITESTE SI:
16:13:02 16 martie 2010
DESZAPEZIRI „IN RELUARE” – Firma Rosal, sanctionata de Primaria Baia Mare pentru ca nu si-a facut treaba
16:57:41 16 martie 2010
Sursa: Vasile Dale