O persoană a plătit 3.000 de euro pentru a se angaja pe un post de infirmieră la un spital din Galați. Suma colosală a fost acordată unei alte persoane care a susținut, bineînțeles în mod mincinos, că poate influență concursul de angajare. În acest dosar, două persoane au fost trimise în judecată.
Conform informațiilor transmise de Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Galați, ca urmare a finalizării urmăririi penale, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a două persoane inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
Anchetatorii au stabilit că în luna aprilie 2017, una dintre inculpate a primit pentru sine, atât în mod direct, cât și prin intermediul celeilalte inculpate, suma de 3.000 de euro de la un martor denunțător, după ce a lăsat, în mod mincinos, să creadă că are influență asupra unui medic din cadrul comisiei de examen.
În schimbul sumei de bani, aceasta i-a promis denunțătoarei că va determina un funcționar public să-i faciliteze reușita la concursul organizat la un spital din Galați, în perioada 20.04.2017 – 02.06.2017 și implicit, angajarea sa în spital pe post de infirmieră.
La Spitalul Negresti-Oas se cere 8000 €, deci …