O noua harta geologica a planetei Marte – cea mai comprehensiva reprezentare de pana acum a suprafetei „Planetei Rosii” – a fost elaborata de US Geological Survey (USGS), agentia guvernamentala americana pentru cercetari geologice, relateaza joi Washington Post.
Realizata pe baza observatiilor si a datelor stranse, in peste 16 ani, de patru nave spatiale orbitale, harta contine o mare diversitate de informatii — topografice, referitoare la compozitia geologica, la temperatura diferitelor zone si multe altele. Harta completeaza versiunile mai vechi, din perioada 1970-1980, dupa cum a relatat USGS.
Cu ajutorul noii harti, cercetatorii vor putea sa evalueze potentiale zone in care ar putea sa se aseze pe suprafata planetei Marte viitoare misiuni spatiale, a afirmat Suzette Kimball, director al USGS.
Noua harta geologica a planetei Marte, elaborata in cadrul unui proiect finantat de NASA, este disponibila pentru a fi descarcata on-line.
Sursa Foto: www.usgs.gov
Sursa: Agerpres