SPECIAL eMM – REMEMBER – Calvarul prin care au trecut le-a facut pe doua dintre fetele ranite in exploziile din Sighet sa devina asistente medicale (VIDEO)

Vezi VIDEO
De o suferinta continua au parte, chiar si la un an de la producerea celor doua explozii de la Sighet, cei care au cazut victime tragediei. In fiecare zi se gindesc ca viata lor s-a schimbat radical si ca vor ramane mereu cu ranile produse de deflagratii, pe trup si in suflet. Tinerele ranite in explozii, pentru care nimic nu parea prea greu inainte de 19 februarie 2012, marturisesc ca astazi simt ca au imbatranit cu cel putin 10 ani si ca increderea si energia pe care le aveau inainte s-au pierdut. Ca si cum suferinta n-ar fi fost de ajuns, victimele se zbat luna de luna pentru a-si putea asigura macar o parte din tratamentul de care au nevoie. Dupa ce si-au petrecut saptamani intregi in spitale, doua dintre fetele ranite in prima explozie s-au intors in saloane, insa nu ca paciente ci ca asistente, dornice sa ii ajute pe cei aflati in suferinta.

Viata celor 20 de victime care au supravietuit exploziilor s-a schimbat. Fiecare privire a celor din jur le provoaca suferinta, pentru ca cei care ii privesc fie fac acest lucru cu mila, fie judecandu-le. Oamenii se simt abandonati, neintelesi, pedepsiti fara vreo vina, doar pentru faptul ca se aflau in acea noapte in cladirea in care au avut loc exploziile. Au un gust amar si pentru faptul ca responsabilii de producerea deflagratiilor nu s-au interesat deloc de soarta lor.

„Nimeni, nimeni nu a sunat, nu ca as fi avut nevoie sa ma ajute cu bani, nu de asta aveam nevoie. Dar sa sune astia de la Berg Gaz, nu stiu, macar fi sunat sa vada cum sunt victimele dupa un an de zile, sau dupa sase luni… Nimeni, nimic… ”, a povestit Doru Stetca, patronul clubului in care a avut loc prima explozie.

Eforturi numai de ele stiute fac victimele exploziilor si familiile lor pentru a le putea asigura tratamentul de mii de euro pe care trebuie sa-l urmeze cu strictete. Niciun leu nu au primit de la cei pe care ii considera vinovati, pentru a-si putea achita operatiile, spitalizarea, sau tratamentul. 

„Intr-o luna imi permit sa imi iau cremele, poate in cealalta nu mai imi permit. De exemplu, luna asta mi-am cumparat niste plasturi de silicon. Au fost 160 de euro doua bucati care inseamna 15 pe 16 centimetri, iar asta mi-a ajuns doar ca sa imi pun in doua locuri, pe restul mainii nu am mai putut pentru ca doar tati lucreaza, cu un salar de 900 de lei nu ajunge… Suntem trei frati, nu am cum mai mult… ”, a spus Ioana Maris, una dintre fetele ranite in prima explozie.

„Cand ma gandesc ca vine vara, e ca si cum retraiesc acele momente, momentele grele. Ati vazut si anul asta care a fost, erau peste 30 de grade. Era groaznic si eu trebuia sa stau in casa, cu ventilatorul,, ma sufocam. Eram nevoita sa merg la facultate,. La cursuri. Trebuia sa merg cu umbrela, trebuia sa port palarii. In caldurile alea trebuia sa port manusi, bluze, pantaloni”, a spus Mirela Saplontai, o alta victima.

Soarele, vara, imbracamintea lejera sau sportul au devenit pentru ele amintire. Se gandesc cu groaza la clipa in care vor fi nevoite sa renunte la mansoanele si manusile care le protejeaza pielea, dar si de privirile indiscrete ale celor din jur.

„Am primit cuvinte foarte grele, de la persoane simple, de pe strada. Eram cu inca o prietena de-a mea, care a fost si ea in explozie, si ni s-a spus «vedeti daca ati fost in club». «Mai mergeti acolo ca sa mai patiti o data»! Altii ne-au spus «mai bine mureati acolo», erau persoane care nu ne cunosteau si toate aceste vorbe ne dor, chiar daca sunt persoane necunoscute”, si-a amintit Mirela Saplontai.

In ciuda tuturor greutatilor prin care trec zi de zi victimele, un singur lucru nu le-a fost rapit de explozii: ambitia. Tinerele surprinse de deflagratii vor sa isi faca un viitor cat mai bun, iar pentru acest lucru nu vor sa abandoneze. Doua dintre acestea au ales sa ramana in spital, insa nu pentru a urma tratamentele, ci ca asistente in practica, la Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei. Stiu cum sa-i priveasca pe pacienti, dar si cum si-ar dori sa fie tratati si ingrijiti, pentru ca vreme de cateva saptamani s-au aflat pe patul de spital. 

„Incerc sa ajut cat mai mult acum si eu, la randul meu, oamenii care au nevoie. Si sper sa pot sa imi gasesc un loc de munca in meseria asta, ca si asistenta si sa ajut cat mai multi pacienti. Acum apreciez altfel fiecare pacient pe care il intalnesc” a declarat Lavinia Volintiru.

Si celelalte tinere se lupta si incearca sa isi gaseasca un rost in viata, chiar si dupa ce au trecut printr-o asemenea tragedie, si isi doresc sa aiba un loc de munca si sa se bucure in continuare de faptul ca sunt alaturi de familiile lor care fac eforturi pentru a le ajuta sa treca peste cumplita experienta. Serialul eMaramures legat de exploziile de acum un an de la Sighet se incheie maine, 4 martie, cind veti afla care sint asteptarile pe care avocatii si victimele le au de la procesul aflat in curs.
Sursa: Anca Popescu Glodan