O firma americana a pus la punct un sutien care masoara o eventuala anomalie a pieptului, lucru care constituie o adevarata revolutie in domeniul prevenirii cancerului la san, informeaza 20minutes.ch.
Aproape un milion de femei din toata lumea sunt diagnosticate anual cu cancer la san si peste 400.000 dintre ele mor din aceasta cauza. Fiecare femeie prezinta un risc de 12% sa dezvolte un cancer la san intr-o perioada sau alta a vietii.
Sutienul este dotat cu receptori care masoara temperatura corpului si nivelul hormonilor, iar un cip electronic integrat permite trimiterea datelor inregistrate, care sunt analizate cu ajutorul unui program specific. In functie de rezultat, dispozitivul recomanda o consultatie medicala si il anunta si pe doctorul curant.
Firma care a creat acest produs, First Warning Systems, a anuntat ca sutienul ofera un diagnostic corect in 90% din cazuri si ca este mai sigur chiar decat mamografia. Pe piata americana, aparatul de depistare revolutionar va fi lansat in 2014.
Sursa: Agerpres