Ca urmare a unor atacuri ale ciorilor asupra parizienilor, Primaria si Prefectura capitalei franceze au decis sa le declare „specie daunatoare”, urmand sa treaca la distrugerea cuiburilor si la indepartarea acestor inaripate negre, relateaza vineri metronews.fr.
In ultimele luni s-au inmultit atacurile ciorilor asupra celor care se plimba prin parcurile din Paris. O femeie care se plimba la umbra, in arondismentul 14, a fost atacata si ranita de pasarile agresive. Spitalizata timp de o zi, ea s-a ales cu un traumatism cranian, mai multe rani si hematoame. „In interesul sanatatii si sigurantei publice”, primaria si prefectura din Paris au decis sa introduca ciorile in categoria „speciilor daunatoare”.
Vor incepe campanii de distrugere a cuiburilor, de alungare a pasarilor si de descurajare a hranirii lor, pentru a lupta impotriva proliferarii acestor pasari, atrase indeosebi de resturile de mancare lasate in parcuri.
Nu se pune insa probleme eradicarii speciei. „Ciorile joaca un rol important in reglarea ecosistemului”, ele alunga si vaneaza alte specii daunatoare, cum ar fi porumbeii gulerati, aminteste Carine Petit, primar al arondismentului 14.
Sursa: Agerpres