Un spectaculos accident de circulatie a avut loc ieri, 26 februarie, la Borsa, in el fiind implicate mai multe autoturisme care s-au ciocnit reciproc, dupa ce un sofer din localitate a intrat intr-o depasire neregulamentara. Din fericire, doar o singura persoana a fost ranita in accident.
Evenimentul rutier a avvut loc pe strada Victoriei din Borsa. Gheorghe T., de 44 de ani, conducea spre Moisei un autoturism. Fara sa se asigure, s-a angajat in depasirea unei masini care circula in fata sa si a intrat in coliziune cu un alt autoturism care venea din sens opus, condus de Gabriel C., de 25 de ani, din Borsa.
Tanarul sofer, in incercarea de a evita coliziunea, a virat dreapta, dar a urcat cu masina pe o gramada de nisip si masina in care se afla s-a rasturnat pe plafon. Autoturismul nu s-a oprit insa din rulare si, cat era inca pe plafon, a trecut pe contrasens unde a intrat intr-o masina condusa regulamentar de Adam T., de 53 de ani, din Borsa.
In urma impactului, o pasagera din autoturismul condus de Adam T. a suferit vatamari corporale si a fost internata la spital.
Sursa: Ioana Osan