Spectaculosul anunt, publicat in Gamete Biology: Emerging Frontiers on Fertility and Contraceptive Development si preluat de BBC, a fost primit cu rezerve de unii specialisti, care au aratat ca trebuie adoptate legi noi. Autoritatile din Marea Britanie chiar si-au manifestat intentia de a interzice utilizarea spermei sau a ovulelor create artificial in tratamentele de fertilizare pe teritoriul tarii.
Cercetatorii de la universitatile Gottingen si Munster si cei de la Scoala Medicala din Hanovra au izolat celule susa adulte din mostre de maduva osoasa prelevate de la barbati care s-au oferit voluntari in cadrul programului. In mod normal aceste celule susa din maduva osoasa s-ar fi dezvoltat in diferite celule care compun tesutul muscular.
Medicii au modificat genetic un anumit numar de celule susa pentru ca acestea sa se dezvolte in celule spermatogoniale, celule imature care se gasesc de obicei in testicule si care se dezvolta in celule spermatice adulte.
Este pentru prima data cand celule spermatice au fost create in mod artificial, insa testele sunt intr-o faza preliminara si tocmai de aceea medicii spun ca descoperirea nu trebuie sa ii faca sa viseze pe barbatii infertili.
Sursa: Ioana Osan