Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare avea prevăzut în plan un loc în care să poată ateriza elicoptere, pe terenul de sport din curtea instituţiei. Cum au tot intervenit diferite priorităţi, iar cazurile în care bolnavii erau transferaţi pe calea aerului în alte spitale din ţară erau rare, zona nu a fost întreţinută. Directorul adjunct al spitalului, medicul Sabin Nemeş Bota, a declarat că situaţia s-a schimbat, iar numărul intervenţiilor aeriene a crescut.
”Terenul de sport, care are şi destinaţia de heliport, a fost dorit de foarte mulţi investitori. Au existat agenţi economici care au vrut să îl preia şi să facă amenajări: să pună zgură pe terenul de tenis, să betoneze restul suprafeţei, să facă vestiare, dar tocmai pentru că aveam nevoie de un heliport nu l-am dat”, a declarat Sabin Nemeş Bota.
Investiţia pentru amenajarea zonei este minimă, pentru că trebuie curaţat terenul, tăiată vegetaţia şi câţiva stâlpi din metal care împiedică aterizarea şi marcat terenul cu vopsea. De altfel, deja s-a luat legătura cu angajaţii Ocolului Silvic Baia Mare să vină să doboare copacii de pe teren, iar zilele următoare se vor efectuta şi restul lucrărilor. Într-o săptămână, acestea ar putea fi gata.
Costuri mai mari vor fi doar cu realizarea unei căi de acces spre heliport. ”Trebuie turnată o panglică de beton, pentru că acum este una din dale pe care nu pot fi transportaţi bolnavii. Va fi nevoie de una nouă, în pantă lină, astfel încât pacienţii să poată fi duşi şi aduşi în condiţii sigure”, a mai adăugat Nemeş Bota.
Spectacolele aeriene gratuite oferite cu prilejul intervenţiilor SMURD se vor muta astfel în spatele spitalului. În plus, pacienţii nu vor mai fi purtaţi cu targa în plină stradă, ca să poată fi preluaţi de elicoptere, cum s-a întâmplat de două ori în ultima lună.
Sursa: Meda Muntean