În perioada 27-29 decembrie, Sala Sporturilor „Lascăr Pană” va găzdui două competiții care se anunță a fi extrem de atractive pentru iubitorii de sport din Baia Mare.
Pe 27 decembrie încep jocurile din prima zi a Cupei Minerul, tradiționala competiție de futsal care a adunat nume mari de-a lungul anilor pe parchetul din Polivalentă. Accesul spectatorilor se face pe baza unui bilet în valoare de 10 lei (valabil o zi).
Echipele participante la Cupa Minerul vor fi anunțate după data de 15 decembrie, iar programul competițional va fi stabilit cu o săptămână înainte de startul turneului.
Pe 28 decembrie debutează prima ediție a turneului amical la handbal feminin „Trofeul Minaur”. La invitația adresată de CS Minaur Baia Mare au răspuns pozitiv echipele Corona Brașov, CSM Bistrița și U Cluj-Napoca.
Programul turneului:
Joi, 28 decembrie 2017 | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”
10:00 CS Minaur – ACS Corona Brașov
12:00 CSM Bistrița – U Cluj Napoca
Joi, 28 decembrie 2017 | Școala nr. 5 „Vasile Alecsandri”
17:00 ACS Corona Brașov – CSM Bistrița
19:00 CS Minaur – U Cluj Napoca
Vineri, 29 Decembrie 2017 | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”
10:00 ASC Corona Brașov- U Cluj Napoca
12:00 CS Minaur – CSM Bistrița
13:15 Festivitate premiere
sursă informații: minaur.ro
Robert Bandi