Site-ul de stiri sportive sportlocal.ro s-a lansat intr-un maraton alaturi de portalurile online nationale care ofera informatii despre competitiile sportive importante. Avantajul in fata competitorilor este tocmai informatia locala, venita dinspre cluburile mai mici din tara, care au in spate numerosi suporteri ce nu se regasesc in paginile gsp.ro, sport.ro sau prosport.ro decat atunci cand apar probleme foarte mari. De altfel, lansarea in Baia Mare a site-ului, al carui antreprenor si administrator este maramureseanul Cristian China Birta, a iscat o dezbatere despre viitorul incert al cluburilor sportive, mai ales intr-un an de criza economica.
Evenimentul a reunit reprezentanti ai cluburilor, dar si factori de decizie din administratia locala, astfel incat pe langa oameni dedicati sportului au fost si vicepresedintele CJ Maramures Calin Matei, viceprimarul Baii Mari Mircea Dolha si directorul Directiei de Sport Cornel Savoiu – adica factori de decizie care pot influenta acest domeniu.
Cristian China Birta, antreprenorul publicatiei electronice sportlocal.ro, a declarat ca portalul isi propune sa difuzeze 300 de stiri pe zi care sa acopere toate judetele tarii si sa creeze o baza de date cu toate cluburile din tara, in care sa fie inscrise datele de contact, adresele web si orice alte informatii care ii pot interesa pe suporteri.
Relansat intr-o noua forma grafica si pe o platforma moderna, site-ul vrea sa fie un sustinator al cauzei cluburilor, prin urmare echipa sportlocal.ro a facut deja o prima actiune de lobby in Baia Mare, cu prilejul lansarii noii versiuni, aducand in mijlocul reprezentantilor sportului factorii de decizie. Vorbele au fost multe, insa vestile nu au fost foarte bune, pentru ca mai multe cluburi din Maramures, printre care unele reprezentative, se confrunta cu mari probleme financiare. FC Baia Mare este aproape in pragul falimentului, HCM Baia Mare nu o duce deloc bine cu banii, la fel cum si Minaur nu sta pe roze nici in banca, nici in clasament.
Vicepresedintele Consiliului Judetean Maramures Calin Matei, care are in grija echipa de rugby din Baia Mare, a recunoscut ca multe cluburi din prima liga se confrunta cu probleme financiare. El a spus ca spera ca sumele alocate sa poata fi macar la nivelul celor de anul trecut. Potrivit cifrelor, ar fi vorba de circa 40 de miliarde de lei vechi. A existat si o propunere apreciata ca foarte buna, pentru ca s-a sustinut ideea ca 25% din banii alocati de la buget sportului sa fie directionati spre cluburile de juniori.
CITESTE SI:
Sursa: Meda Muntean