Vezi VIDEO
Incepand din acest an, cluburile si asociatiile sportive de copii si junior, dar si cele de performanta, vor avea acces gratuit in toate salile de sport din incinta unitatilor de invatamant preuniversitar de pe raza municipiului Baia Mare. Alesii locali au aprobat astazi proiectul de hotarare ce prevede accesul in aceste sali de sport si stabileste tariful perceput pentru inchirierea lor.
Astfel, echipele de fotbal, altele decat cele de performanta, vor plati un tarif de 250 lei/ora pentru inchirierea acestor sali, in timp ce pentru celelalte sporturi de echipa tariful este de 60 lei/ora, iar pentru practicarea tenisului de camp de 40 lei/ora.
“Pentru sprijinirea sportului de performanta, a sportului pentru copii si juniori, am decis sa realizam acest proiect de hotarare si sa acordam gratuitate pentru cluburile si asociatiile sportive care genereaza performanta, dar si cele care se ocupa, prin sport, de educarea copiilor. In alta ordine de idei, este un sprijin direct pe care il acordam in ceea ce priveste functionarea asociatiilor si cluburilor sportive, nemaifiind nevoiti sa alocam sume de bani care nu ajung direct la sportivi si nu acopera neaparat necesitatile acestora.
Cred ca urmatorul pas pe care trebuie sa il facem va fi acela de a gandi pentru viitoarele finantari pe Legea 350 o noua modalitate, probabil chiar si un nou regulament de acordare a sumelor, in functie de performante, dar si in functie de modul in care aceste asociatii si cluburi se adreseaza intregii comunitati, atat celor mai tineri, cat si celor in varsta. Cred ca in acest fel putem sa initiem finantarea unor activitati si evenimente sportive care sa genereze prestigiu pentru Baia Mare, dar putem sa influentam intr-un mod pozitiv si sportul de masa si sportul pentru copii”, a declarat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
Potrivit noilor reglementari, in cazul in care pentru o sala de sport vor exista solicitari din partea unor unitati de invatamant, simultan cu solicitarile cluburilor sportive, prioritate vor avea scolile.
Sursa: Tania Purcaru